Finalul turului s-a încheiat fericit pentru formaţia noastră. După o partidă aprig disputată, în care ocaziile s-au succedat la ambele porţi, roş-galbenii s-au impus în faţa celor de la Farul Constanţa printr-un gol marcat în minutul al treilea al prelungirilor. Căpitanul Călin Toma a executat un corner de pe stânga, a trimis mingea la marginea careului mic, iar Gueye Mansour a înscris cu o superbă lovitură de cap. A fost prima reuşită a vârfului senegalez în tricoul Ripensiei, reuşită ce aduce formaţiei noastre trei puncte extrem de importante.

Un alt amănunt demn de consemnat a fost faptul că Ripi a reuşit să nu primească gol pentru a doua oară în acest sezon! Şi în primul joc în care nu au încasat gol, roş-galbenii s-au impus cu acelaşi scor, 1-0, atunci în deplasare (dar tot pe stadionul „Dan Păltinişanu”), în faţa celor de la ASU Politehnica. De această dată, însă, între buturile echipei noastre s-a aflat Ştefan Dobre.

Iată însă şi cele două formaţii, ce s-au duelat miercuri, 28 noiembrie, în etapa a 19-a, ultima a turului de campionat...

Ripensia UVT (antrenor Alexandru Pelici): Dobre – A. Popa, Străuţ, Hecsko, C. Toma (cpt.) – Stoi (’43, Burdeţ), Anghelina – Monea (’76, Popovici), Zaluschi (’53, Bădăuţă), Dumiter – Mansour.

Farul (antrenor Petre Grigoraş): M. Popa – Doumbia, Roumadi, Sabangeanu Zamfir (82, Iani) – Tudorică – Al. Grigoraş (cpt.), Fotescu (82, Dombrovschi), Păun, Licu (’46, Mbaka) – Moise.

Alexandru Pelici: „Îmi felicit jucătorii pentru faptul că au crezut în ei până la sfârşit”

Antrenorul principal al Ripensiei, Alexandru Pelici, a tras concluziile după victoria obţinută în faţa celor de la Farul Constanţa: „Aşa cum ne aşteptam, a fost un meci luptă, în care ambele echipe vizau punctele puse-n joc. Mă bucur că am reuşit să câştigăm, chiar dacă victoria a venit târziu, la ultima fază. E foarte important acest succes, cu atât mai mult, cu cât am jucat împotriva unei formaţii care se află tot acolo, în subsolul clasamentului, o formaţie cu un antrenor pe care îl apreciez foarte mult şi care are în componenţă jucători care au trecut pe la ligile superioare. Îmi felicit jucătorii pentru determinare, pentru faptul că au crezut în ei până la sfârşit şi am reuşit să câştigăm. Dedic această victorie tuturor celor care cred în noi, suporterilor Ripensiei. Şi, pentru că e prima mea victorie ca antrenor în Timişoara, vreau să închin acest succes memoriei a trei oameni foarte importanţi pentru începutul carierei mele de fotbalist, antrenoului Costică Rădulescu, omul care a unit Timişoara prin fotbal, fostului meu coleg de echipă şi prieten, Adrian Stoicov, şi lui Puiu Preda, cel care a fost alături de noi. Sunt sigur că cei trei ne-au ajutat astăzi, pentru că atunci când câştigi în prelungiri, la ultima fază, poate fi vorba şi de un ajutor venit de sus”!

Următoarea partidă a Ripensiei va fi pe teren propriu. În etapa a 20-a a ligii secunde, prima a returului, roş-galbenii vor primi vizita celor de la Dacia Unirea Brăila. Confruntarea va avea loc sâmbătă, 1 decembrie, de la ora 11.00, pe arena „Dan Păltinişanu”.

Almira
Lagradia
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Restart Energy
Multidiet
Multidiet
Multidiet
Profal Industry
Signal