- S-a născut la 11 noiembrie 1988, la Timișoara
- Este căsătorit cu Ema din 2016. Împreună cu ei latră fericită o cățelușă pe nume Sia!
- Ocupă poziția de Service Level Manager, la o companie multinaţională din Timişoara
- Membru asociat din 2012
Primul contact cu Ripensia
„În primăvara anului 2012, când Radu Ienovan, împreună cu tatăl meu (Radu Suciu), puneau la cale reînființarea clubului. M-au cooptat și pe mine în această schemă, iar Radu mi-a înmânat cartea lui Cristi Alexiu”.
Apreciază la Ripi
„Finanțarea din fonduri strict private, fără implicarea factorului politic”.
Activități în cadrul clubului
„Am activat, part time, ca ofițer de presă al clubului de la reînființare până în 2016, când timpul nu mi-a mai permis. Activez în continuare ca membru asociat, particip la meciurile de pe teren propriu și, câteodată, în deplasări”.
Reflecții, împărtășite cu alți ripensiști...
„Drumul spre performanță e încă lung. Vom reuși doar dacă vom avea răbdare. Infrastructura și investiția în viitor (Academia) sunt vitale, iar la aceste capitole suferim. Avem nevoie de investiții substanțiale, trebuie să găsim soluția corectă pentru a le atrage”.
De ce Ripensia?
„Datorită istoriei. Cel puțin asta m-a făcut să îmbrățișez ideea în 2012. Desigur, toată ideea conceptului a rezonat cu valorile pe care le îmbrățișez: Construcția sănătoasă, începută de jos, onestitatea și dorința de a reda celor care iubesc sportul un nume îngropat din postura de victimă colaterală de interesele meschine ale vremurilor de după al doilea război mondial”.