Ați făcut parte din generația de aur a lui Poli, alături de Dembrovschi și Păltinișanu. Care a fost secretul acelei echipe? Cum a ajuns la performanțele pe care le-a atins?

Probabil că ’79 – ’81 a fost momentul optim, vârful unei perioade faste ceva mai lungi, marcate de consolidarea continuă a lotului de jucători și de 3 antrenori valoroși: Costică Rădulescu, Angelo Niculescu și Ion Ionescu. Momentul empatiei maxime dintre conducere, antrenori și jucători.

În 1980 ați câștigat Cupa României cu Poli Timișoara, iar în semifinală ați apărat 4 penalty-uri contra celor de la Rapid. Povestiți-ne puțin despre istoria acelei întâlniri.

Ca și azi, Rapid era susținut din zona extra-fotbalistică – pe bancă a stat atunci, evident neregulamentar, Adrian Păunescu – în schimb, avea și echipă bună, deși era în Divizia B, terminând campionatul pe locul 2.

La Râmnicu-Vâlcea, Rapid a condus cu 1-0 până în ultimele secunde, când a egalat Păltinișanu, cu capul. La penalty-uri, după prelungiri, am învins cu 3-1, deci 4-2 la general, am parat 3 lovituri, plus una repetată.

Dat fiind faptul că ați jucat atâția ani în alb-violet, iar de câțiva ani aveți la CV și experiența roș-galbenilor, cum credeți că ar trebui să perceapă iubitorii de fotbal din Timișoara, această relativ nouă rivalitate locală?

Așa cum o percepe majoritatea oamenilor din cele două cluburi, care întrețin o relație amicală, de respect reciproc, și mai joacă și câte o miuță împreună.

Iar galeria Commando viola, cea condusă vreo 15 ani de Alin Boldura, până prin 2007, cred că este un model de conduită și atitudine.

Când și cum ați aflat prima oară de Ripensia?

Copil fiind, am citit și recitit două cărți despre Ripensia, rămânând foarte impresionat de povestirile despre jucătorii ei legendari. De aceea, în 2012, am și dat curs imediat propunerii lui Radu Ienovan de a refonda clubul.

Ce apreciați la Ripensia?

Oamenii din anturaj, care ajută fizic, practic clubul, în mod dezinteresat, necondiționat, existând însă și alți Membri Asociați care se oferă. E neobișnuit, dar foarte reconfortant, în ziua de azi.

Ce activități ați avut/aveți în cadrul clubului?

De toate felurile. Mai puțin …președinte.

Reflecţii, împărtăşite cu alţi ripensişti...

Clubul a crescut sprijinindu-se pe aportul multor (cvasi)voluntari, și asta fiind parte din spiritul Ripensiei. Unii nu mai activează, deocamdată, sper.

Acum, tranzităm spre o altă etapă, de organizare superioară, cu accent pe marketing, dar și pe eficiență. Sper să ne reamintim însă, la momentul oportun, și de cei care, din pasiune și atașament, în trecut, au facut ceva pentru club, în iarbă sau în afara ei, și să le revalorificăm potențialul și dedicarea.

Și mai sper că vom avea cu toții răbdarea de a construi temeinic și de a forța performanțe superioare doar la momentul potrivit.

De ce Ripensia?

Pentru că a fost construit pentru suporteri, dincolo de orgolii personale. De altfel, când s-a conceput Statutul, discutam cu Radu că, peste câțiva ani, dacă vom avea promovări succesive, va trebui să lăsăm locul altora, mai potenți și mai pricepuți. Ceea ce s-a întâmplat.

Acum Statutul e schimbat, dar cred că spiritul este și sper să rămână același.