• Trăieşte la Stuttgart (Germania)
  • 28 de ani, necăsătorit
  • Născut la Deta, judeţul Timiş
  • Membru asociat
  • Este angajat ca muncitor, la o companie din industria auto
  • Iubeşte fotbalul şi Ripensia, dar printre hobby-urile sale se numără ciclismul, patinajul, dansul, călătoriile şi fotografia.

 Primul contact cu Ripensia...

 „Nu-mi aduc aminte cu exactitate când am auzit pentru prima dată de Ripensia, cert e că a fost înainte de reînfiinţarea clubului. Iar acest lucru se datorează faptului că sunt un pasionat fan al fotbalului românesc şi al istoriei acestuia. Îmi amintesc că am citit mai multe articole despre Ripensia şi am rămas, încă de atunci, uimit de istoria acestui club, dar şi de faptul că o asemenea «comoară», cum era această grupare, rămăsese doar o simplă amintire. Şi asta pentru mai bine de o jumătate de secol. Însă, în anul 2012, am fost plăcut surprins să citesc o ştire, care circula pe reţelele de socializare, cu un titlu sugestiv: «Legenda revine în iarbă»! Bineînţeles, era vorba despre Ripi. Din acel moment, totul a devenit clar. Nu a fost nevoie de nimic altceva care să mă convingă. Ripensia urma să facă parte din viaţa mea. Aşa am început să urmăresc cu interes această formaţie”...

Apreciază la Ripi...

„... faptul că mergem cu toţii în aceeaşi direcţie, chiar dacă uneori se întâmplă să avem păreri diferite. Consider că aşa e normal, chiar dacă proverbul «la câte gusturi sunt, sunt tot atâtea culori» e cât se poate de adevărat. Cred însă că e mai important faptul că toţi împărtăşim aceleaşi valori, indiferent de vârstă, religie, etnie, culoare, sex, stare socială, pregătire, etc. Împreună formăm o familie frumoasă!”.

Activităţi în cadrul clubului

 „Dat fiind faptul că mă aflu la o distanţă foarte mare de echipă (locuind în Germania), implicarea mea zilnică constă în prezenţa mea on-line pe reţelele de socializare şi pe diverse forumuri. Cred că este importantă partea de promovare. Trebuie să ne facem auziţi, văzuţi, simţiţi. Din păcate, mass-media lasă de dorit. Vreau să profit de ocazie pentru a le mulţumi celor care au depus şi depun în continuare eforturi pentru ca noi, cei care suntem departe de Timişoara, fie în alte colţuri ale ţării, fie în diaspora, să putem urmări live secvenţe sau reportaje. Eforturile nu sunt în zadar şi vă suntem recunoscători pentru asta.”

Reflecţii, împărtăşite cu alţi ripensişti...

 „Acest nou fenomen, cel de cluburi «socios», este o normalitate în ţările în care fotbalul a ajuns la un nivel impresionant, precum Germania, Anglia, Italia, etc. Faptul că eu am crescut cu acest concept, încă de la vârsta de 12 ani, în Spania (acolo unde fenomenul este la el acasă), a contat în momentul în care m-am hotărât să devin membru asociat, căci eram deja familiarizat cu ideea. Bineînţeles, decizia a fost mult uşurată de seriozitatea, încrederea, pasiunea şi dăruirea transmise de conducerea grupării. Toate acestea au un rol important în viaţa unui club, poate cel mai important. Ar mai fi doar un singur lucru pe care vreau să-l transmit. Sunt de părere că nu poţi avea pretenţii, fără să te implici”!

De ce Ripensia?

„Ripensia, pentru că este un proiect unic în România. Pentru că mă regăsesc în valorile clubului. Pentru că m-am îndrăgostit pur şi simplu de acest club. Ripensia e ultimul club timişorean care a cucerit titlul de campioană naţională, acum 80 de ani. Acum, suntem aproape de a readuce echipa acolo unde este locul, pe prima scenă a fotalului românesc. HAI RIPENSIA!”.

Almira
Lagradia
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Restart Energy
Multidiet
Multidiet
Multidiet
Profal Industry
Signal