Duminică, 14 octombrie, de la ora 18.00, pe arena „Dan Păltinişanu”, Ripensia va juca de această dată în deplasare. În etapa a 12-a a Ligii a II-a, roş-galbenii vor întâlni, într-un derbi al oraşului, ASU Politehnica Timişoara.
Alb-violeţii pregătiţi de Cosmin Petruescu traversează o perioadă fastă, căci au legat patru partide consecutive de campionat fără eşec, strângând o zestre de 10 puncte în aceste confruntări. Mai mult, ASU s-a impus în ultimele două jocuri, acasă cu Farul Cosntanţa şi în deplasare, cu Dacia Unirea. Iată formula câştigătoare utilizată de timişoreni la Brăila...
ASU Politehnica: Murariu – Bilia, Coadă, Scutaru (cpt.), Chereceş – Ignea, Vidrăsan, Poparadu (’65, Lazea, ’76 Bedea) – Bozian (’85, Miholca), Plămadă, Velici.
Radu Suciu: „Într-un derbi, la cuvânt sunt jucătorii”
Directorul sportiv al Ripensiei, Radu Suciu, a prefaţat confruntarea cu ASU Politehnica: „Când spunem derbi, spunem totul. De regulă, orice este posibil într-un derbi. Probabil aşa va fi şi acum, indiferent de faptul că venim de pe poziţii diferite. Adică ASU, ca de obicei în confruntările noastre, vine cu un moral mai bun, datorită poziţiei din clasament şi datorită ultimelor rezultate înregistrate. Pe de altă parte şi noi am reuşit să obţinem, din punctul meu de vedere, un rezultat bun cu Energeticianul, ţinând cont de lotul şi valoarea jucătorilor acestei echipe. Una peste alta, ar trebui să abordăm meciul cu ASU Politehnica cu un moral ridicat şi aşa cred că va fi. Până la urmă, în astfel de meciuri decid jucătorii. Decide implicarea lor, decide motivaţia lor, decide stăpânirea de sine, decide luciditatea. Acestea sunt datele ecuaţiei jocului. Vom încerca să facem tot ceea ce va fi posibil din punctul de vedere al staff-ului tehnic, dar, repet, mai mult ca niciodată, într-un derbi la cuvânt sunt jucătorii”.
Călin Toma: „Numai împreună putem să redresăm echipa”
Înaintea derbiului Timişoarei, căpitanul Ripensiei, Călin Toma, a declarat: „Pentru mine, personal, nu este un meci diferit faţă de celelalte. Există însă rivalitatea dintre noi, jucătorii, orgoliul de a fi cel mai bun din oraş. Ripensia vine după o perioadă grea, dificilă. Sperăm să obţinem o victorie care să ne facă să trecem peste această serie neagră. ASU Politehnica e o echipă bine pregătită fizic, bine organizată din punct de vedere defensiv. Noi avem însă nevoie de o victorie, atât pentru situaţia noastră din clasament, cât şi pentru moral. Suporterilor, le transmit să vină alături de noi, să ne susţină, pentru că avem nevoie de ei. Suntem într-o perioadă grea şi numai împreună putem să redresăm echipa”.