21 octombrie 1928.
E data la care, la Timişoara, s-a născut Ripensia. Nici n-ar fi putut prinde viaţă altundeva. Urbea ce s-a mândrit, rând pe rând, cu prima fabrică de bere de pe actualul teritoriu al ţării, cu primul canal navigabil, cu primul ziar, cu prima strada asfaltată, cu primul tramvai electric şi cu iluminatul stradal electric, cel din urmă chiar în premieră europeană, avea să ofere şi primul club profesionist din România! Actul prin care a fost zămislită gruparea ce avea să domine fotbalul românesc în anii 30 ai secolului trecut s-a consemnat într-o adunare de constituire ce a avut loc chiar într-o sală a Primăriei. Şedinţa a fost prezidată de către Cornel Lazăr, cel ce avea să devină primul preşedinte al clubului, dar şi primar al Timişoarei. Tot el fusese până în 1928 preşedintele celeilalte formaţii de prim rang a capitalei Banatului, Chinezul. Printre membrii fondatori ai Ripensiei se numărau inginerul Dionisie Balazs, economistul Aurel Lucaciu, inginerul Traian Vuia, economistul Aurel Reda şi doctorul în drept Coriolan Băran, care între 1938 şi 1942 a fost cel de-al doilea preşedinte al clubului. Şi el a îndeplinit, în mai multe mandate, şi rolul de primar al Timişoarei.
Iată cum a consemnat evenimentul ziarul local bilingv „Zece minute Sport” („Tiz perc Sport”) în ediţia sa din 22 octombrie:
„Ieri, înainte de masă, sub denumirea de Ripensia, s-a înfiinţat primul club profesionist de fotbal din România. Adunarea Generală de constituire a adresat un memorandum Federaţiei Societăţilor Sportive din România în care, pe lângă neajunsurile amatorismului camuflat, se subliniază avantajele profesionalismului deschis”.
Dar, la Bucureşti, iniţiativa nu a fost bine văzută. Iată cum a înţeles Gazeta Sporturilor să redea, în numărul său din 1 noiembrie 1928, cele întreprinse în urbea de pe Bega:
„Noua grupare de la Timişoara se va numi Ristensia! Nume exotic, după cum este şi iniţiativa pentru România! Socotim că Federaţia Societăţilor Sportive din România nu va putea susţine niciun moment un asemenea club. Ar însemna ca forul suprem al sportului românesc să meargă contra intereselor sale. În această direcţie deci, orice socoteală a conducătorilor noului club, este pur utopică”!
Până la urmă, steaua Ripensia n-a putut fi oprită din a-şi urma ascensiunea. Avea să strălucească de îndată ce echipa a fost acceptată în competiţiile oficiale. În 1933, odată cu organizarea primului campionat naţional disputat după sistem divizionar, gruparea roş-galbenă şi-a trecut în palmares primul titlu. La a doua participare, bănăţenii au fost nevoiţi să se mulţumească doar cu statutul de vicecampioni. Însă, tot în 1934, Ripi a cucerit prima ediţie a Cupei României. Anul următor, a fost o nouă izbândă în campionat. Perioada de glorie a culminat în sezonul 1935-1936, când a fost consemnat primul event din istoria fotbalului românesc. În 1938 a venit şi cel de-al patrulea titlu din palmares. A fost o luptă purtată cu principala rivală din perioada interbelică, Venus Bucureşti, echipa susţinută de unul dintre cei mai puternici oameni ai zilei, prefectul capitalei, Gabriel Marinescu. În acelaşi an, Ripensia a reuşit să învingă şi să elimine din cupa Europei Centrale – prima competiţie europeană intercluburi – marea echipă italiană, AC Milan!
Aşadar, Ripi a strâns într-un deceniu de fotbal practicat la cel mai înalt nivel, patru titluri de campioană şi două Cupe ale României. Mai mult, Ştefan Dobay a fost golegetrul campionatului de patru ori, în 1933, 1934, 1935 şi 1937. A cincea gheată a fost adusă în vitrina clubului în 1939 de către Adalbert Marksteiner. Dar iată cum arăta echipa tip a Ripensiei din glorioasa perioadă interbelică:
Zombory (Pavlovici) – Burger, Hocsary (Chiroiu II) – Deheleanu, Kotormany, Lakatos (Morawetz) – Bindea, Beke, Ciolac, Schwartz, Dobay.
Din păcate, timpul nu mai avea o răbdare nesfârşită cu oamenii. Nici cu oamenii, nici cu fotbalul. Cel de-al doilea război mondial a schimbat priorităţile tuturor. Iar la încheierea conflagraţiei, situaţia politică era cu totul alta. Ocupaţia sovietică a adus la putere Partidul Comunist, astfel că echipe precum Ripensia, considerate a fi burghezo-moşiereşti, reprezentau duşmanul de clasă. După încheierea războiului, Ripi a mai evoluat un sezon în Divizia B şi un altul în C, dar, în 1948, nemaiavând suportul nimănui, a dispărut. Înainte, însă, a mai fost timp pentru cântecul de lebădă, echipa de juniori reuşind să câştige titlul naţional.
După 64 de ani, aidoma Păsării Phoenix, Ripensia a renăscut din propria-i cenuşă. Din iniţiativa unor oameni inimoşi, pe 12 iulie 2012, Asociaţia Sportivă Fotbal Club Ripensia a redobândit personalitate juridică.
Echipa a fost înscrisă în Liga a VI-a, divizie aflată la pragul de jos al fotbalului românesc. În doar şase ani, Ripensia a urcat, treaptă cu treaptă, până în Liga a II-a. Drumul, chiar dacă nu a fost mereu neted, lucru important, a fost doar ascendent. Şi mai important, obstacolele au fost depăşite fără compromisuri. Pe 21 octombrie 2018 se împlinesc 90 de ani de la înfiinţare, iar Ripensia îşi caută şi visează să ajungă, din nou, la gloria de odinioară!
La mulţi ani, Ripensia!
