Clubul nostru a efectuat primele transferuri din această pauză de iarnă. Au semnat cu Ripensia, o înţelegere valabilă până la vară, experimentatul fundaş Andrei Tînc şi tânărul goalkeeper Horaţiu Moldovan. Ambii au mai lucrat în cariera lor cu antrenorul nostru, Alexandru Pelici.
Andrei Tînc a mai evoluat la formaţii precum CSM Reşiţa, Arieşul Turda, FC Bihor Oradea, UTA, Voinţa Sibiu, Rapid Bucureşti, CFR Cluj şi Luceafărul Oradea, grupare de la care a sosit la Ripensia. Fotbalistul de 33 de ani, născut la Reşiţa, a debutat în fotbalul mare sub bagheta lui Pelici la gruparea din Valea Domanului. Cei doi au mai colaborat şi la Voinţa Sibiu.
Horaţiu Moldovan, în vărstă de 21 de ani, a fost adus de la campioana României, CFR Cluj. Portarul născut la data de 20 ianuarie 1998 a mai lucrat cu antrenorul roş-galbenilor chiar în sezonul trecut de campionat. Moldovan a îmbrăcat tricoul formaţiei FC Hermannstadt până în iarna trecută, când a revenit în Gruia după un împrumut.
În altă ordine de idei, a fost stabilit încă un adversar pe care formaţia noastră îl va întâlni în cantonamentul din Antalya. Pe data de 2 februarie, Ripi va înfrunta U Craiova 1948, grupare din cea de-a treia serie a Ligii a III-a.