Sâmbătă, 4 mai, pe arena „Dan Păltinişanu”, Ripensia UVT a învins Aerostar în runda a 33-a din eşalonul secund. Cu acest succes, formaţia pregătită de Alexandru Pelici a urcat până pe locul 8 în ierarhie!

Prima repriză a întâlnirii cu Aerostar a fost dominată net de formaţia noastră. Roş-galbenii au avut iniţiativa, astfel că şi posesia a fost favorabilă amfitrionilor. În aceste condiţii, marile ocazii le-au aparţinut timişorenilor. Primul care a pus în pericol poarta vizitatorilor a fost Adrian Zaluschi. Decarul Ripensiei şi-a mutat mingea de pe stângul pe dreptul şi, de la 18 metri, a şutat spre vinclu, însă Andrei Udeanu a reuşit să respingă. Era minutul 10, iar 60 de secunde mai târziu am consemnat şi a doua oportunitate. Mihai Hecsko e cel care a reluat cu capul o centrare de pe stânga, dar balonul a trecut peste transversală. La o altă centrare venită tot de pe banda stângă, Zaluschi a trimis cu capul spre poartă, dar acelaşi goalkeeper Udeanu a respins peste transversală. Următoarea şansă a apărut în minutul 26, când Drăghici a aşezat cu pieptul balonul pentru Alexandru Popovici. De la 16 metri, acesta a şutat plasat, dar portarul oaspeţilor a găsit din nou prilejul să se remarce.

Vizitatorii şi-au arătat „colţii” abia în finalul primului mitan, când Horia Ilie a trimis peste transversală din interiorul careului.

În partea secundă jocul s-a mai echilibrat. Dar prima ocazie din repriza a doua a venit tot la poarta moldovenilor. În minutul 53, Popovici a penetrat defensiva Aerostarului în partea centrală, iar apoi i-a pasat în stânga lui Andrei Dumiter. Golgeterul Ripensiei, însă, l-a luat la ţintă pe acelaşi Udeanu, un „cerber” care a prins o zi excelentă la Timişoara.

Replica băcăuanilor a venit 2 minute mai târziu. Valentin Buhăcianu a scăpat singur cu Horaţiu Moldovan. A fost rândul portarului nostru să se remarce. Purtătorul tricoului cu numărul unu a ieşit în întâmpinare, micşorându-i unghiul atacantului advers, după care a reuşit să-i respingă şutul, culegând aplauze din tribună.

Ripensia a înscris golul de trei puncte pe final de întâlnire, aşa cum a mai făcut-o de atâtea ori în acest campionat. După un atac prelungit şi un şut deviat al lui Mansour, cel mai vechi component al formaţiei, Adrian Popa, aflat în careul mic, în colţul din drepata, a trimis în plasă. S-a încheiat 1-0, iar Ripi, cu 45 de puncte în 33 de etape, a urcat pe locul 8 în clasament!

Iată şi cele două formaţii, care s-au duelat pe stadionul „Dan Păltinişanu”:

Ripensia (Alexandru Pelici): Moldovan – A. Popa, Tînc, Hecsko (’81, Apro), C. Toma (cpt.) – Burdeţ, Stoi (’46, Anghelina) – Popovici, Zaluschi, Dumiter – Drăghici (’64, Mansour).

Aerostar (antrenor Florin Bratu): Udeanu – Mihălăchioaie, A. Mutu, Vişinar, Carabela – Chirilă, Tăbăcariu, H. Ilie – Buhăcianu (’78, A. Pop), Vraciu (cpt.), Ciocîlteu.

Alexandru Pelici: „Noi ne uităm doar în faţă, de-acum către locul 7”

După succesul obţinut în faţa „aviatorilor moldoveni”, antrenorul Ripensiei, Alexandru Pelici, a concluzionat: „A fost o victorie importantă, poate cea mai importantă, căci odată cu ea cred că în proporţie de 95% suntem salvaţi de la retrogradare. Ne-am îndepărtat la 10 puncte de prima formaţie aflată sub linie, Energeticianul, şi la 13 de cea de-a doua, Aerostar. Îmi felicit jucătorii pentru că astazi am urcat un loc în clasament. Victoria noastră, coroborată cu rezultatul înregistrat la Arad (n.r. - ASU Politehnica a învins cu 2-0 UTA, echipă situată înaintea etapei cu o treaptă mai sus în ierarhie), ne-a dus până pe locul 8. Aşa cum am mai spus, noi ne uităm în faţă, deci  la echipa de pe locul 7. Ne dorim să acumulăm şi de-acum înainte cât mai multe puncte. Îi asigur pe toţi că am jucat şi vom juca fiecare meci să-l câştigăm, chiar dacă uneori ne iese, iar alteori nu. Dedicăm acest succes şi tot ceea ce am reuşit în această jumătate de an de când suntem la acest club familiei Ripensia şi familiilor noastre”!

În următoarea etapă, cea de-a 34-a, Ripensia UVT va evolua în deplasare, la Piteşti, acolo unde va întâlni FC Argeş.

Glissando
Almira
Alvogen Labormed
Lagradia
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Restart Energy
Restart Energy
Constructim
Hotel Muntele mic
Hotel Poiana Mărului
Unibet
Multidiet
Get's bet