Joi, 16 mai, de la ora 20.00, pe arena „Dan Păltinişanu”, în runda a 35-a a ligii secunde, Ripensia UVT va întâlni Petrolul Ploieşti. Gruparea prahoveană, una cu o bogată tradiţie în fotbalul românesc, este continuatoarea echipei Juventus Bucureşti, formaţie care în perioada interbelică a fost un adversar redutabil pentru Ripensia.

După încheierea celui de-al doilea război mondial şi instalarea la putere a comuniştilor, Juventus şi-a schimbat frecvent denumirea. Mai întâi, a fost Distribuţia (în primăvara anului 1948), apoi Petrolul Bucureşti (1948-1949), Competrol (toamna lui 1949), Partizanul (1950) şi Flacăra (1951). În anul 1952, echipa se mută în oraşul aurului negru, iar din 1958 devine Petrolul Ploieşti. Tot în 1958, prahovenii au cucerit primul titlu, cel de-al doilea fiind acontat în sezonul imediat următor, 1958-1959. Cel de-al treilea campionat a fost adjudecat în 1965-1966. În palmares, „găzarii” au şi trei Cupe ale României, cucerite în 1963, 1995 şi 2013.

În acest sezon, Petrolul este implicată în cursa pentru promovarea în Liga I. După 34 de runde, formaţia „lupilor galbeni” – aşa cum sunt denumiţi suporterii clubului – ocupă locul al 4-lea în ierarhie, având în cont 68 de puncte, cu 4 mai puţine decât „U” Cluj, trupa aflată pe locul al 3-lea, cel de baraj. În runda trecută, prahovenii au învins la scor „lanterna roşie”, Dacia Unirea Brăila. A fost 9-1, golurile victoriei fiind semnate de Ştefănescu 3, Moldoveanu 2, B. Rusu 2, Cazan şi Puşcaş. Împotriva Daciei Unirea, antrenorul ploieştenilor, Gheorghe Mulţescu, i-a trimis în teren pe următorii:

Petrolul Ploieşti: Brînză – Borţa (’82, Olaru), Ghinga (cpt.), Cazan, Ţigănaşu – Puşcaş, Chindriş – Şaim (’46, Popescu), Moldoveanu (’84, Ţîcu), Ştefănescu – B. Rusu.

În tur, la Ploieşti, pe stadionul „Ilie Oană”, prahovenii s-au impus în faţa Ripensiei cu 1-0, într-un meci ce a însemnat debutul lui Alexandru Pelici pe banca roş-galbenilor. Unicul gol al acelei întâlniri a fost înscris cu o lovitură de cap, după un corner, în minutul 4, de fundaşul Paul Antoche, între timp ajuns la Farul Constanţa.

Alexandru Pelici: „Ne dorim să arătăm că rezultatele de până acum n-au fost întâmplătoare”

Înaintea duelului cu Petrolul, antrenorul principal al Ripensiei, Alexandru Pelici, a declarat: „E un meci pe care ne dorim să-l câştigăm. De altfel, noi împotriva oricărei formaţii vom juca doar cu gândul să obţinem victoria. Petrolul este o echipă bună, aflată în goana după locul trei. Cu siguranţă îşi doresc să-i ajungă din urmă pe cei de la «U» Cluj, să prindă barajul. Dar şi noi ne dorim să arătăm că locul pe care-l ocupăm în clasament şi rezultatele înregistrate până acum nu sunt întâmplătoare”!

Biletele pentru partida Ripensia UVT – Petrolul Ploieşti vor putea fi achiziţionate de la de la stadionul „Dan Păltinişanu”, din zona tribunei I, în ziua meciului, începând cu ora 19:00. Un bilet va costa 10 lei, accesul fiind permis la tribunele 0 şi I, în timp ce la lojă preţul unui bilet va fi de 30 lei. Vor beneficia de intrare liberă copiii, părintele care însoţeşte un copil cu vârsta de până la 14 ani, femeile, elevii, studenţii şi pensionarii.

Glissando
Almira
Alvogen Labormed
Lagradia
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Restart Energy
Restart Energy
Constructim
Hotel Muntele mic
Hotel Poiana Mărului
Unibet
Multidiet
Get's bet