Luni, 23 septembrie, de la ora 17.00, Ripensia UVT va înfrunta în deplasare Farul, în epilogul etapei a 8-a a ligii secunde. Pentru roş-galbeni e a doua deplasare la rând. Runda trecută bănățenii au încheiat la egalitate, 2-2, partida disputată pe terenul celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc. În urma remizei, Ripi a ajuns la o zestre de 8 puncte adunate în acest campionat.

Farul a adunat cu un punct în plus, 9. În precedenta etapă, trupa de la malul mării a remizat și ea în deplasare. A fost 0-0 pe arena Știința din Timișoara, în compania Politehnicii. Iată şi „11”-le trimis în teren de antrenorul Daniel Florea...

Farul: Muțiu (cpt.) – Nicola, Cană, Lică, Carabela – Doumbia (’46, Cruceru), Antoche – P. Petre, Greu, A. Stoica (’80, Horduan) – I. Stoica.

În campionatul trecut, Ripensia s-a impus la Timișoara cu 1-0, graţie golului marcat de Gueye Mansour. În retur, într-un joc disputat în primăvară, roș-galbenii au remizat la Constanța, 1-1, golul timișorenilor fiind semnat de același atacant senegalez, Mansour.

Alexandru Pelici: „Orice punct contează”

Antrenorul principal al Ripensiei, Alexandru Pelici, a prefaţat confruntarea cu Farul: „Urmează a doua deplasare la rând pentru noi. E un meci important, cu o formație aflată în a doua parte a clasamentului. Orice punct contează și ne dorim să ne întoarcem de la Constanța cu punct sau puncte. Sperăm să nu repetăm greșelile pe care le-am făcut în precedenta deplasare, cea de la Miercurea Ciuc. Trebuie să fim concentrați pe toată perioada jocului și dacă vom reuși să mai înscriem de două ori, așa cum am făcut-o pe terenul celor de la Csikszereda, să ne întoarcem cu toate punctele. Farul e o echipă care pare echilibrată, cu jucători în componență ce au o experiență importantă pentru acest nivel. Va fi un meci dificil”!

Singurul jucător indisponibil din lot e mijlocașul Adrian Zaluschi.

Glissando
Almira
Alvogen Labormed
Lagradia
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Restart Energy
Restart Energy
Constructim
Hotel Muntele mic
Hotel Poiana Mărului
Unibet
Multidiet
Get's bet