Duminică, 6 octombrie, în etapa a 10-a a Ligii a II-a, Ripensia UVT a remizat în deplasare, 1-1, pe terenul celor de la „U” Cluj. A fost, așadar, încă o partidă în care statistica a fost confirmată, iar roș-galbenii nu au pierdut în fața  „șepcilor roșii”. Între cele două grupări au avut loc, până acum, 23 de confruntări, ardelenii impunându-se doar o singură dată. Bănățenii au triumfat de 17 ori, ultima oară chiar în primăvără, când au trecut de clujeni chiar pe terenul lor cu scorul de 3-2, cu golul de trei puncte reușit de timișoreni în prelungiri. De astă dată, deplasarea în urbea de pe Someșu Mic s-a soldat cu o remiză, a cincea în istoria duelurilor directe.

 Bănățenii au fost cei care au deschis scorul în minutul 26. Călin Toma l-a deschis în adâncime pe Albert Voinea. Atacantul a ajuns la balon în marginea careului mare înaintea goalkeeper-ului Dur-Bozoancă, l-a depășit elegant, săltând mingea peste el, și-apoi a trimis cu capul în poarta goală. A fost al cincilea gol pentru Voinea, golgeterul formației noastre în acest campionat.

Amfitrionii au restabilit egalitatea pe final de meci. În minutul 83, Florescu a centrat de pe stânga, cu interiorul piciorului drept, iar Dican l-a învins pe Dobre cu o lovitură de cap. Tânărul portar al Ripensiei a salvat, însă, un punct pentru bănățeni în primul minut al prelungirilor. Dintr-o situație de unu la unu cu atacntul advers, Dobre a reușit să respingă șutul experimentatului Dorin Goga, care a trimis spre poartă din doar câțiva metri.

Iată şi cele două formaţii, care s-au înfruntat pe „Cluj Arena”:

„U” Cluj (antrenor Adrian Falub): Dur-Bozoancă – Takacs, Kay, Crăciun, Berci – Rafa Miranda (’53, Goga), Dican (’88, Burghele), Florescu (cpt.), Taub (’71, Pârvulescu) – A. Pop, Gavra.

Ripensia UVT (antrenor Alexandru Pelici): Dobre – A. Popa, Hecskco (cpt.), Apro, C. Toma – Monea, Burdeț (’69, Stoi) T. Călin, C. Lungu (’82, Fotescu) – Tudorache – Voinea.

Alexandru Pelici: „Îmi felicit jucătorii pentru efortul depus”

După remiza obținută în Ardeal, antrenorul principal al Ripensiei UVT, Alexandru Pelici, a tras concluziile: „E un rezultat bun, după un joc echilibrat. Avem o echipă în formare și pentru noi contează fiecare punct. Îmi felicit jucătorii pentru efortul depus și pentru faptul că am reușit să luăm un punct pe terenul unei echipe bune, care a plecat la drum în acest campionat cu gândul promovării. Îi doresc succes. Nouă nu ne rămâne altceva de făcut decât să muncim în continuare și să ieșim din acea zonă fierbinte a clasamentului”.

În următoarea etapă, cea de-a 11-a, Ripensia UVT va juca acasă, în compania celor de la Dacia Mioveni.

Sursa foto: Cristian Cosma / U Cluj

Glissando
Almira
Alvogen Labormed
Lagradia
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Restart Energy
Restart Energy
Constructim
Hotel Muntele mic
Hotel Poiana Mărului
Unibet
Multidiet
Get's bet