Ripensia UVT mai are două meciuri de jucat din acest sezon regulat. Actualmente, roș-galbenii sunt pe locul 17, cu 18 puncte, astfel că partidele rămase din această parte a stagiunii sunt foarte importante în bilanțul cu care trupa noastră va intra în play-out. Sâmbătă, elevii lui Cosmin Petruescu merg la o vecină de clasament, CSM Slatina fiind situată actualmente pe poziția 18. În ultimul joc din sezonul regulat, la Timișoara va veni o altă contracandidată la rămânerea în Liga 2, Fotbal Comuna Recea.

Călin, frații Macrițchii și Dobre, prezențe constante

Cu două etape înainte de play-out, avem un grup de jucători care conduce topul prezențelor de până acum, din sezonul în curs de Liga 2. Astfel, Tudor Călin are 16 partide stagionale, cu 1419 minute petrecute pe teren, cu trei goluri marcate, toate din penalty. Andrei Macrițchii are și el 16 jocuri, cu 1396 de minute bifate, iar fratele său, Valerii, a adunat 1315 minute în 15 jocuri. Vlad Tudorache și Nemanja Sokovic au și ei 16 partide de L2 în 2020/2021, dar cu minute mai puține. Portarul Ștefan Dobre are 14 jocuri, cu 1260 de minute jucate.

Zece marcatori!

Până acum, nu mai puțin de zece ripensiști și-au trecut numele pe lista marcatorilor, în prezenta stagiune. Nemanja Sokovic a punctat de 4 ori, în timp ce Neagu și Tudor au înscris de câte 3 ori. Câte o reușită au consemnat Lalic, Țieranu, Golda, Andrei Macrițchii, Piftor, Tudorache și Sîrbu.  De asemenea, avem în cont și autogolul lui Ioniță (Gloria Buzău).

Cifre inedite

În aceste stastici, am luat în calcul și jocul cu Turris, câștigat cu 4-2, șters în cele din urmă deoarece teleormănenii s-au retras din Liga 2. În cazul în care adăugăm acest meci disputat pe teren la golaveraj și nu luăm în considerare golurile ”încasate” la ”masa verde” cu CS Mioveni (0-3), am avea un golaveraj de 18-29. Astfel, media de goluri totală din jocurile Ripensiei ar fi una consistentă, de 2,7/partidă.

Altfel, este interesant că excluzând meciul cu Turris, Ripensia nu a fost niciodată în avantaj pe tabelă, după primele 45 de minute, în acest campionat de Liga 2!

 

Almira
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Multidiet
Profal Industry
Signal