Roș-galbenii au pierdut în ultima etapă din sezonul regulat, cedând cu 0-1 pe terenul Unirii Slobozia. În urma acestui scor, ripensiștii au terminat prima parte a campionatului pe locul 12, cu 25 de puncte.

Unirea a început mai tare, dar ripensiștii au fost cei care s-au apropiat mai mult de buturile adverse. Ripi a beneficiat de cinci cornere în primele 10 minute, dar nu a reușit să provoace pericol. Mitrov a avut prima situație importantă, dar a fost blocat la șase metri de buturi.

Ialomițenii au încercat vigilența lui Rus cu șuturi de la distanță, dar portarul nostru a fost la post în minutele 14 și 20. Dar, gazdele au marcat în minutul 29. Atunci, ialomițenii au respins cel de-al șaptelea corner al nostru, iar Bolohan a marcat la capătul unui contraatac rapid: 1-0. Din păcate, Gavra a suferit o leziune musculară și a fost schimbat după o jumătate de oră de joc.

Pe finalul primei reprize, am scăpat cu bine de câteva ori, în minutul 45 apărarea noastră respingând salutar o minge care se îndrepta spre poartă.

Repriza a doua nu a mai fost atât de alertă, prima oportunitate a noastră aparținându-i lui Fridrich, care a trimis mult peste poartă la o lovitură liberă de la 25 de metri. Rus a mai avut două intervenții bune, iar în minutul 76 Unirea a mai avut o șansă uriașă, un jucător al Sloboziei reluând din doi metri pe lângă poartă.

Ripensia a avut o bună ocazie în minutul 81, când Ivancevic a reluat cu capul în afara cadrului porții. Roș-galbenii au presat pe final, dar deși au beneficiat de o lovitură liberă și de un corner în ultimele minute nu au izbutit să egaleze.

Ripensia: Rus-Sturzu (min. 86, Stoica), Rogac, Fridrich, Gladun-Stoi (min. 46, Vidrăsan), Călin (min. 77, V. Macrițchii)-Ivancevic, Ene (min. 77, Golda), Mitrov-Gavra (min. 31, Matiș),

 

Almira
Lagradia
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Restart Energy
Multidiet
Multidiet
Multidiet
Profal Industry
Signal