Ripensia Timișoara marchează zece ani de la reînființarea clubului, printr-un proiect care are va readuce în prim-plan perioada de glorie a primului club profesionist din România, precum și eforturile făcute de la resetarea clubului roș-galben, consemnată în 12 iulie 2012.

Proiectul include și lansarea noii ediții a volumului intitulat „Ripensia - Nostalgii fotbalistice”, ce va fi redactată de jurnalistul Levente Balint, coordonatorul proiectului, care va adăuga la materialul existent în ediția precedentă (al cărei autor a fost Cristi Alexiu), activitatea clubului Ripensia, înregistrată în perioada 2012 – 2022. Noua ediție a volumului face parte din proiectul „Recuperarea unui simbol al Banatului – Ripensia Timișoara”, proiect finanțat de Consiliul Județean Timiș prin intermediul Programului de finanțare nerambursabilă TimCultura 2022.

În vederea realizării acestui proiect ambițios și extrem de important pentru istoria vieții sportive timișorene, prima etapă a început deja, ea presupunând  documentarea activității clubului din perioada cuprinsă între anii 2012 - 2022, prin studierea și selectarea tuturor materialelor de arhivă (foto, video, presă scrisă și audio – video, programul competițional al Ripensiei etc.). Odată finalizată munca de cercetare și redactare, cartea va vedea lumina tiparului, lansarea sa urmând a avea loc în data de 21 octombrie a.c., în cadrul unui eveniment complex ce va celebra renașterea clubului roș – galben.

Almira
Lagradia
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Restart Energy
Multidiet
Multidiet
Multidiet
Profal Industry
Signal