Ripensia Timișoara a obținut prima victorie a sezonului în curs, acest triumf fiind și primul reușit acasă din martie încoace. ”Roș-galbenii” s-au impus cu 2-1 în fața celor de la Metaloglobus București, aceasta fiind cea de-a treia izbândă la rând contra formației din capitală.

Finalul primei reprize a adus golul de 1-0. În minutul 45, Mogoș l-a lansat în adâncime pe Gavra. Acesta a scăpat perpendicular pe poartă, a reușit să fenteze un fundaș care l-a ajuns din urmă, a trecut și de portar și a marcat în poarta goală. Dar, în cel de-al treilea minut de prelungiri din prima parte, arbitrul a dictat penalty la o intervenție a lui Gladun asupra lui Claudiu Herea. Însă, Dobre a parat șutul de la 11 metri expediat de Ovidiu Herea.

Scorul a fost majorat în minutul 60 de Gavra, el înscriind cu un șut de efect la vinclu, din 14 metri lateral stânga. Metaloglobus nu a mai apucat să înscrie decât golul de onoare: în minutul 88, Ovidiu Herea a profitat de o indecizie a ripensiștilor, marcând cu capul din cinci metri.

Ripensia a jucat în alcătuirea: Dobre - A. Macrițchii, Țieranu (min. 90, Lalic), Fridrich, Gladun - Stoi, Mogoș (min. 85, Călin) - Mihart (min. 85, Vermeșan), Zimța, Piftor (min. 68, Sofran)- Gavra.

În runda următoare, Ripensia va juca în deplasare, la CSM Slatina.

 

foto: Kozma Attila

Almira
Lagradia
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Restart Energy
Multidiet
Multidiet
Multidiet
Profal Industry
Signal