Dragi ripensiști!
Am luat ieri o decizie grea, la care am reflectat foarte mult în ultimele luni. Am hotărât ca echipa de seniori să nu-și mai continue activitatea, investițiile financiare și implicarea logistică mergând strict în zona Academiei.
Această opțiune a fost cauzată de realitățile actuale din România și din fotbalul românesc. Reiterez faptul că pentru un investitor privat, concurența cu cluburile susținute de autoritățile locale este o misiune grea. În plus, Timișoara nu oferă, la ora actuală, nicio soluție performantă din punct de vedere al infrastructurii. Este drept, în ultima perioadă s-au demarat în orașul nostru proiecte privind noi stadioane și baze de pregătire, lucru pe care-l apreciez. Chiar și așa, până la finalizarea respectivelor obiective, posibilitățile noastre de dezvoltare pe un termen scurt și mediu rămân mai mult decât limitate.
Sunt deschis la orice discuție cu un potențial nou investitor sau acționar. Sunt dispus să cedez clubul pentru un leu și voi susține necondiționat centrul de copii și juniori. Academia Ripensia ocupă locul 6 în clasificarea Federației Române de Fotbal pe anul 2023. Am arătat că putem crește viitorul fotbalului timișorean, alături de celelalte cluburi din orașul nostru care, asemeni Ripensiei, nu beneficiază de sprijinul autorităților locale, așa cum ar fi normal.
Tempo, Ripi!
Dumitru Mihu, președinte Ripensia Timișoara