Suntem în plină vară, copiii și adolescenții noștri sunt în vacanță, iar noi ne-am gândit că am putea și noi face ceva pentru a pune orașul în mișcare. Astfel, Asociația Fotbal Club Ripensia Timișoara desfășoară în această perioadă o primă etapă de monitorizare și selecție a copiilor și juniorilor, în cadrul proiectului „De pe maidan, la sportul de performanță”, proiect finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte
Ce ne propunem? În primul rând, selectarea de tineri jucători pentru a fi cooptați în cadrul grupelor din cadrul clubului nostru. În același timp, acest proces de depistare a tinerelor talente din orașul nostru va fi susținut și de o campanie de conștientizare a importanței sportului și a mișcării, atât la nivelul adolescenților, cât și în mediul persoanelor sedentare și vârstnicilor.
Asociația Fotbal Club Ripensia va începe un prim tur de selecție pentru copii și juniori născuți între anii 2008 și 2018 (inclusiv). Principalele zone din care vom urmări și selecta potențiale talente sunt cartierele Ciarda Roșie, Fabric și Freidorf, acestea fiind comunitățile în care acțiunile principale ale proiectului se vor derula, până în luna septembrie 2023, inclusiv.
Îți place fotbalul? Îți dorești să îmbraci echipamentul unui club profesionist? Dacă răspunsul la cele două întrebări este „da” și dacă ești născut/ă între 2008 și 2018 dă-ne un semn. Mai precis, sună-ne la numărul de telefon 0735687888, iar Iulian Prodana îți va da toate informațiile legate de procesul de selecție. Ne vom întâlni și, împreună cu alți copii și juniori îndrăgostiți de fotbal, vom pune orașul în mișcare!
„De pe maidan, la sportul de performanță” este un proiect finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte