Luni seara, la sediul clubului, a avut loc reunirea lotului, cu prilejul căreia le-a fost prezentat jucătorilor programul de pregătire propus de către staff-ul tehnic, pe lângă acesta având loc discuții legate de obiectivele și valorile Ripensiei.
Într-o atmosferă de familie, președintele Radu Ienovan și managerul Radu Suciu au ținut câte un discurs în fața jucătorilor, întărind, încă o dată, importanța acestui prim sezon de la reînființare și necesitatea promovării în eșalonul superior. S-a stabilit un program precompetițional cu 4 sedințe săptămânale, 2 dintre acestea urmând a fi jocuri de pregătire, singurii cu program special fiind juniorii, cu 6 antrenamente pe săptămână. În același timp, au fost perfectate și anunțate o parte din partidele amicale pe care ˝Ripi˝ urmează să le dispute în perioada următoare. Click aici pentru a urmări programul de meciuri al formației noastre, cu precizarea că pentru unele confruntări nu a fost stabilită ora. Și de acum, la treabă!