Ne-am calificat în semifinalele fazei județene ale Cupei României! Galben-roșiii s-au impus cu 5-0 în duelul cu FC Jebel, una dintre fruntașele Campionatului Județean.  Radu, cu un hat-trick de senzație, Uzun și Mureșan au fost marcatorii victoriei care o trimit pe ˝Ripi˝ în lupta cu AC Belinț pentru un loc în ultimul act al competiției la nivel județean.

Partida nu a fost începută tocmai în forță de ai noștri, iar Vihca a avut șansa dechiderii scorului în minutul 8, când a executat bine o lovitură liberă de la 20 metri, goalkeeperul Filip rețînând însă fără emoții. Deși au controloat jocul încă de la început, prestația ripensiștilor a lăsat de dorit în primele 20, când, totuși, au trecut o dată pe lângă gol, prin Uzun, care a trimis puțin pe lângă, cu capul, la o centrare venită din corner de la Păscăleanu. Băieții s-au descătușat însă începând cu minutul 23, când Popa, într-o încursiune caracteristică, a lăsat în urmă câțiva adversari și i-a pasat excelent lui Radu, care, singur cu portarul advers, l-a driblat și a înscris în poarta goală. Până la pauză, același Radu a trecut pe lângă majorarea scorului, nereușind să fructifice din 2 metri o minge venită excelent de la Păscăleanu. După nici 10 minute din cea de-a doua parte, scena de la primul gol s-a repetat, iar Popa s-a descotorosit de un adversar și i-a pus excelent o minge pe tavă aceluiași Radu, care nu a ratat din poziție de unu la unu cu Jarcalete.

Tot Radu a fost motivul pentru care Buruiană, de la adversari, a fost eliminat în minutul 60, acesta văzând al doilea galben după un cot în figură aplicat jucătorului nostru. După nici 5 minute s-a făcut 3-0, Petrișor, cu un assist frumos, l-a ajutat pe Radu să-și completeze hat-trick-ul (foto). A urmat o bară a lui Păscăleanu și o ultimă fază oferită de Cristian Radu, care, după o încercare de foarfecă, a fost înlocuit în aplauzele celor aproximativ 150 de spectatori prezenți. După ce nu a reușit să își treacă nici de această dată numele pe lista marcatorilor, Popa, poate cel mai bun om de pe teren, alături de Radu, a reușit a 3-a pasă de gol, centrând excelent pentru Uzun, care a marcat cu capul, fără șanse pentru portar, din 2 metri. Scorul final a fost stabilit de Horea Mureșan, printr-un șut de la 18 metri, excelent plasat, acesta dedicând reușita tatălui său, plecat dintre noi în ultima parte a anului trecut.

Ripensia Timișoara - FC Jebel 5-0 (1-0) Au marcat: Radu (3), Uzun și Mureșan. Stadion: Teren Sintetic ˝Dan Păltinișanu˝ Spectatori: 150 Arbitri: Florin Brădău - Alexandru Ghiurcan, Mihai Cîrlea Observatori: Ion Popa, Ovidiu Gligorovici  Ripensia (manager Radu Suciu): Filip – Petrișor, Costândana, Uzun, Cărpinișan – Boangheș, Michi – Păscăleanu, Popa, Radu – Mogoș. Au mai intrat Mureșan, Hoța, Nicolin și Chevereșan. Pe bancă: Boghian, Mihai, Pușcașu. FC Jebel: Jarcalete – Cazar, Stefănescu, Chiu, Seculin, Buruiană, Vihca, Cuvejdian, Peca, Suciu, Cavataru. Au mai intrat Ocaru și Belelescu. Pe banca: Avram și Crudu. Meciul din semifinale se va disputa cel mai probabil în data de 3 aprilie, din nou acasă, pe ˝Electrica˝.

Almira
Lagradia
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Restart Energy
Multidiet
Multidiet
Multidiet
Profal Industry
Signal