După două înfrângeri, ambele la limită, în amicalele din iarnă cu milenarii, ripensiștii nu au reușit nici de această dată să-i învingă pe băieții pregătiți de Călin Cojocaru, însă n-au mai pierdut, remizând, 0-0, cu divizionara ˝C˝, la capătul unei dispute în care jocul nu a strălucit nici de o parte, nici de cealaltă. Băieții pregătiți de Radu Suciu și Ovidiu Olariu au susținut astăzi un test important în vederea finalei de Cupă de miercurea viitoare, confruntare în care ripensiștii vor da piept, pe ˝Dan Păltinișanu˝, cu CS Ghiroda, ocupanta locului secund din ˝D˝ Timiș și trupă neînvinsă în niciun meci oficial în 2013.

Fără absenții Mureșan și Păscăleanu, fiind lipsiți și de aportul experimentaților Nichitean și Năvală, accidentați (ultimul pentru o perioadă mai lungă), timișorenii s-au descurcat destul de bine în fața alb-albaștrilor care ocupă cea treia treaptă a podiumului ligii terțe. A fost o primă repriză în care ai noștri au avut, în mare parte, inițiativa, nereușind să creeze însă faze periculoase la poarta adversă.

În cea de-a doua parte, datorită numeroaselor schimbări în tabăra galben-roșilor, milenarii au domitat, fiind, în două rânduri, aproape de deschiderea scorului. Pe final, din lovitură liberă, ˝Ripi˝ putea obține chiar victoria, însă șutul lui Pușcașu nu l-a putut învinge pe portarul Țurcaș.

Deși s-a greșit mult de ambele părți, a fost cu siguranță un test util pentru tehnicienii celor două formații. Ripensia: Filip - Petrișor, Uzun, Costândana, Cărpinișan - Boangheș, Michi - Radu, Mogoș, Popa - Boghian. Au mai intrat Mihai, Hoța, Rumega, Nicolin, Ungur, Dudău și Pușcașu.

Vestea zilei vine însă de la garnitura secundă a celor din Giarmata, care a cedat, scor 1-2, în fața lui Auto 2, rămânând la 8 puncte distanță și un meci în minus față de echipă noastră.

Vezi clasamentul detaliat!

Înaintea finalei de Cupă, gruparea de la Gara Mică se întoarce pe ˝Electrica˝, vineri, de la ora 17, pentru meciul de campionat cu Hajduk Diniaș.

Almira
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Multidiet
Profal Industry
Signal