Să nu uităm că, înaintea finalei, ne mai așteaptă un ultim test, vineri, pe Electrica, cu Diniașul, în etapa a 15-a din campionat. Se anunță o vreme la fel de frumoasă ca în ultimele zile, așa că haideți să fim alături de băieți și la această partidă. În partida din tur, ripensiștii au întâlnit, la Diniaș, un adversar foarte ambițios, care le-a făcut față până spre final, când ai noștri s-au distanța de la 1-0, reușind să mai marcheze de 2 ori.
Golurile galben-roșilor au fost reușite de Mureșan, Petrișor și Năvală. Astfel, cu siguranță că nici de această diniășenii nu se vor preda încă de la început și vor încerca să lupte până la final. De unde provin adversarii Diniașul, un sat format în urma ultimelor valuri de colonizări sârbești la nord de Dunăre, este o localitate relativ nouă a Banatului, prima atestare documentară venind din 1717. Încă de la începuturi, a fost locuit în mare majoritate de sârbi, printre care s-au aflat și români.
Sârbii au fost majoritari până după anul 1990, când balanța etnica s-a înclinat puțin în favoarea românilor. De-a lungul timpului, satul a purtat alte 3 denumiri, Dingnas, Dinyas și Săliște (de la numele pe care îl purta locul unde s-au așezat sârbii la întemeierea satului). Tot la Diniaș, întâlnim o biserică ortodoxă sârbească, ridicată în 1835. Economia satului este una predominant agricolă, având suprafețe importante cultivate cu grâu. Dintre personalitățile locale îi menționăm pe Svetomir Raicov (prozator), Svetozar Marcov (poet și prozator) și Miomir Todorov (prozator și publicist). La ora actuală, Diniașul este locuit de aproximativ 1000 de persoane. Despre echipă
Echipa de fotbal Hajduk Diniaș a fost înființată în anul 1982, axându-se, în special în ultimii ani, pe creșterea și promovarea jucătorilor tineri. În prezent, lotul echipei are o medie de vârstă de puțin peste 17 ani, iar clubul are o echipă înscrisă în Campionatul Județean și una în Campionatul Municipal, jucătorii, în funcție de meci, putând evolua pentru ambele echipe. Din punct de vedere al performanțelor sportive, Hajduk Diniaș a cucerit Cupa Danone în 2009, ocupând, ulterior, locul 25 din 40 de participante la World Cup Danone, din Africa de Sud. În 2012 a obținut locul 2 la Olimpiada Sportului Rural și locul 3 la Trofeul Philipp Tournet, din Franța.






















