˝Ripi˝ a înregistrat o nouă victorie la scor în campionat, trecând fără probleme, scor 7-1, de Luceafărul Timișoara, într-o partidă restantă din prima etapă a returului. Astfel, galben-roșiii sunt tot mai aproape de îndeplinirea obiectivului principal al acestui sezon, și anume promovarea în eșalonul superior. Nici nu a început bine jocul și Adrian Popa obținea un penalty după ce era busculat în careul advers de portarul Lăcătuș. Mureșan avea să transforme lovitura de pedeapsă iar ripensiștii priveau relaxați disputa încă din start.
A urmat o primă repriză în care adversarul nu a contat în jumătatea noastră, iar Păscăleanu, Nichitean și Michi au marcat și ei pentru a duce scorul la 4-0 înaintea întrării la cabine. De menționat ultimul gol reușit de Michi, care a executat repede o lovitură liberă de la 30 de metri, surprinzându-l pe portarul Luceafărului, care a nu a mai reușit să pareze execuția mijlocașului nostru. Gazdele de pe hârtie au început mai bine partea a doua a jocului și, pe un fond de relaxare a roș-galbenilor, căpitanul Matei reușea golul de onoarea în minutul 50.
Nou-intratul Dudău reușea un superb șut din voleu, majorând din nou avantajul, Hoța înscria la rându-i după un șut trimis de Popa și respins de Lăcătuș, iar Dudău avea să stabilească rezultatul final cu un nou șut Luceafărul: Lăcătuș - Manea, Strango, Moros, Oprea, Teleaga, Munteanu, Dragan, Matei, Elcean, Iszak. Rezerve: Macovei, Muntean, Birau, Cionca. Ripensia: Filip - Hoța, Mureșan, Uzun, Cărpinișan - Păscăleanu, Michi - Mihai, Nichitean, Popa - Boghian. Au mai intrat Radu, Olar, Dudău și Ungur.






















