După un tur de campionat în care Ripi și Giarmata 2 au mers cap la cap, roș-galbenii intrând în pauza de iarnă cu un fragil avantaj de 2 puncte în fața milenarilor, părea că lupta decisivă pentru promovarea în eșalonul următor se va da în meciul direct de pe ˝Electrica˝. Alb-albaștrii au renunțat însă la gândurile ocupării primului loc în dauna folosirii tinerilor jucători din comună, aceștia nereușind să se mențină în coasta liderului.
Astfel, mâine, de la ora 18, în loc de un derby pentru promovare, ripensiștii ar putea întâlni o echipă încropită a Giarmatei, asta datorită faptului că prima formație va întâlni în aceeași zi, în campionat, Muncitorul Reșița. Uzun și colegii săi, cărora li se vor alătura antrenorul Ovidiu Olariu și studenții Popa, Mogoș, Hoța și Radu, aceștia ratând la mustața calificarea din grupe la turneul final al Campionatului Universitar de Minifotbal, sunt pregătiți pentru a reuși îndeplinirea celui de-al doilea obiectiv al sezonului.






















