Vineri, de la ora 18, galben-roșiii vor primi vizita celor de la Termo Timișoara, ocupanta locului al doilea în clasament și o formație care a irosit doar 2 puncte în returul campionatului. Deși calculele pentru prima poziție sunt încheiate, ripensiștii știu că vor avea de înfruntat un adversar puternic, iar șirul partidelor fără înfrângere, pornit la revenirea clubului pe gazon în urmă cu aproape 9 luni, poate fi întrerupt în cazul unei lipse de concentrare.
În tur, pe ˝Calor˝, Ripi s-a impus cu 3-0. la capătul unui meci nu atât de ușor pentru ai noștri precum o arată scorul. Năvală, de două ori, și Boghian, marcau atunci pentru trupa de la Gara Mică. Meciul de mâine va reprezenta penultima apariție a Ripensiei pe teren propriu în campionat, iar după jocurile de luni și marți, cu LPS (a), respectiv Șag II (d), Uzun și colegii săi vor încheia sezonul cu un amical puternic, sâmbăta viitoare, împotriva unei formații combinate ale divizionarelor ˝C˝, FCM și Muncitorul Reșița.






















