Erol Baeram, Membru Asociat cu numărul 5 în cadrul ASFC Ripensia Timișoara și una dintre persoanele cele mai implicate din club, ne vorbește, într-un interviu realizat pentru site-ul oficial, despre proiectul de reînființare al echipei istorice, intrând în detaliu cu privire la amănunte și păreri din punct de vedere administrativ și sportiv. Pe lângă acestea, ne povestește și despre fotbal în general, local, național și internațional, cât și despre trecutul său ca jucător și conducător de club.

Născut la data de 29.03. 1969, la Timișoara, Erol Baeram este în prezent căsătorit și tată a 3 copii. A absolvit Facultatea de Calculatoare din cadrul Universității Politehnica, lucrând de 18 ani pentru compania Cottontex, unde ocupă funcția de Director General. Firma pe care o conduce este partener oficial al Ripensiei, fiind și producătorul echipamentelor de joc. De menționat despre Cottontex faptul că este producătorul numărul 1 în Europa de echipament pentru ciclism. Cottontex-ul produce echipament sportiv chiar și pentru 2 echipe din Turul Franței, este vorba de Radioshack Leopard Trek și AG2R, iar printre clienții companiei se numără Decathlon, Merida sau Shimano. De unde pasiunea pentru fotbal? Nu ne este foarte greu să ne dăm seamă după ce Erol rememorează momente din cariera sa de fotbalist și chiar conducător de club...

˝Am fost junior la Poli și la Auto, iar la senior am evoluat pentru IJPIPS, Calor și Tipomic.  In același timp eram și microbist. Mergeam la Poli pe stadion încă de mic, am fost chiar și în multe deplasări, inclusiv în străinătate, la Stuttgart și la Manchester. Am avut și o echipă de fotbal, este vorba de Tipomic, împreună cu câțiva prieteni am pus pe picioare această formație și am dus-o din Campionatul Municipal până în Divizia D. Din păcate, fiind puțini, nu am reușit să menținem echipa acolo.  Până în Divizia D a fost un nucleu de jucători format din prieteni și foști fotbaliști de nivel superior, iar în Divizia D am fost nevoiți să aducem și alți jucători, nivelul fiind destul de ridicat. Inclusiv Boghian a jucat la noi, era junior pe vremea aceea. Perioada Tipomic a fost între anii 1996 - 2005.˝

DESPRE PROIECTUL RIPENSIEI. CUM A INCEPUT TOTUL ˝La sfârșitul anului 2011, Radu Ienovan m-a întrebat dacă sunt dispus să port o discuție legată de tema Ripensiei. Poli, cea a lui Iancu, exista încă, era pe locul 1 în liga a 2-a. Mi-am spus că nu ar fi rău să stau la o discuție, care, de altfel, mi-a atras atenția. Apoi, încet-încet, s-a format o echipă din oameni pasionați care a pus pe picioare ideea acestui proiect. S-a muncit foarte mult în perioada premergătoare refondării clubului, au fost multe discuții, multe idei, reușind, într-un final, să finalizăm statutul de astăzi al Ripensiei.˝Pe lângă compania pe care o conduce, Erol Baeram a reușit să atragă spre proiect și alte persoane, atât din mediul comercial, cât și simpli membri.

˝Având în vedere experiența companiei pe care o conduc în domeniul echipamentelor sportive, era normal să pun la dispoziție suportul tehnic și cunoștințele în acest domeniu. Se și vede, de altfel, echipamentul este unul reușit. Am reușit să atrag și alți prieteni, cu firme, spre proiect, aceștia fiind atrași de faptul că în Romania a luat naștere un club care se ghidează după astfel de principii. Am cunoștințe care mă sună, dornice să ajute cu sume mai mari sau mai mici, mai ales că noi ne ghidăm după principiul puțin de la mulți și nu mult de la unul singur.˝

RIPENSIA ISTORICĂ ˝Nu cunoșteam în amănunt istoria Ripensiei, citisem despre Chinezul și Ripi, știam poate mai multe despre Poli, însă ulterior implicării mele m-am documentat mai puternic. Sigur, cunoșteam jucătorii emblematici, știam unde a jucat echipa, dar nu știam, spre exemplu, că a învins marea formație a Milanului.˝

CEL MAI IMPORTANT OBIECTIV: ATRAGEREA DE MEMBRI ASOCIAȚI ȘI DE SPONSORI ˝Având în vedere experiența pe care o am într-o companie privată, niciodată nu pot fi mulțumit. Dacă îți propui puțin, vei realiza și mai puțin. Trebuie să vrei întotdeauna foarte mult pentru a avea realizări mari. Cred că dacă îți propui puțin, te vei plafona. Sigur, suntem mulțumiți că ne-am realizat obiectivele, chiar mai mult, am reușit și performanța din Cupă, la care nu ne așteptam. Într-un fel, partea sportivă chiar a depășit partea organizatorică. Tocmai de aceea am început de jos, pentru a câștigă experiență și pentru a învăța la toate capitolele. Cred însă că am reușit o organizare excelentă la finala Cupei României de pe Dan Păltinișanu. A fost o lovitură de imagine fantastică pentru noi. Cred că cei 1200 de oameni prezenți au fost plăcut impresionați și de organizare și de jocul echipei. În momentul de față, cel mai important obiectiv pe termen mediu și scurt, pe plan administrativ, este atragerea de membri asociați și de sponsori. Va trebui să venim în întâmpinarea lor cu evenimente de prezentare și de promovare a proiectului, să încercăm să îi aducem alături de noi. În prezent sunt aproximativ 170 de membri, sperăm ca până la finalul anului să fim în jur de 250-300.˝

EVOLUȚIA ECHIPEI ȘI VISUL LIGII 1 ˝A fost greu la început să convingem jucătorii că nu fac pasul înapoi dacă vin să evolueze în liga a 6-a, dar, după cum s-a văzut, am reușit să formăm o echipă competitivă, cu un joc frumos, care a reușit să elimine chiar mai multe echipe de liga a 4-a în Cupa României. Am disputat și amicale cu echipe din liga a 3-a și a 2-a, demonstrând că putem face față cu brio chiar și la acel nivel. Sigur, jocul va trebui îmbunătățit continuu, mai ales că ne așteaptă liga a 5-a, unde fotbalul este destul de bărbătesc. Normal că putem visa la Liga 1. Este obligatoriu să visăm, altfel mai bine plecăm acasă. Nu ne-am propus să ajungem pe lună, ci doar să ajungem pe prima scenă a fotbalului. Cu acest gând a fost formată această echipă. De aceea se investește atâta muncă și se pune atât suflet. Depinde doar de noi.˝

˝NIVELUL FOTBALULUI NOSTRU A SCĂZUT˝ ˝Spre deosebire de alte zone ale țării, fotbalul din județul Timiș este mult mai slab. Alții au două formații în prima ligă, noi avem una în liga a 2-a, care a promovat anul acesta. Piramida fotbalului local trebuie reconstruită pentru a ajunge la nivelul din trecut. Din păcate, stăm la fel de rău și la nivel național, se vede cu ochiul liber că fotbalul românesc a scăzut în ultimii ani.˝

MODELE DIN FOTBALUL MARE ˝În fotbalul european sunt mai multe modele. Ar fi modelul Real Madrid, care înseamnă marketing, bani obținuți din cumpărarea de vedete și vânzarea imaginii acestora, și modelul Barcelona, Bayern sau Dortmund, cluburi care cresc jucători sau îi adună de la echipe mai mici, îi pun în valoare și reușesc să facă performanță. Într-un final, totul depinde de buget.˝

HSV, MAGATH ȘI INIESTA ˝Echipa mea de suflet, încă din copilărie, a fost Hamburg. Chiar dacă în ultimii ani nu mai este acolo sus, HSV a rămas în sufletul meu.  În trecut îmi placea foarte mult de Magath, căpitanul lui Hamburg, iar în prezent, Iniesta este un jucător pe placul meu.˝

˝RIPI˝ÎN CUPA ROMÂNIEI ˝În Cupă depinde mult și de tragerea la sorți. Poate Lugojul și Făgetul ar fi cele mai accesibile pentru primul tur. Sunt și alți factori, depinde și de importanța care o acordă fiecare club în parte acestei competiții. Nu știu dacă am reuși să ținem piept chiar și unei echipe din liga a 2-a, însă cu siguranță nu ne-am face de râs.˝

Almira
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Multidiet
Profal Industry
Signal