Reunire timpurie pentru galben-roșii, care au reluat pregătirea chiar în a doua seara a Rusaliilor, urmând a avea 3 săptămâni la dispoziție pentru a pregăti partida din turul 1 al Cupei României, confruntare în care nu se cunoaște încă adversarul. În condițiile în care 5 jucători importanți au absentat motivat de la reunire, tehnicienii echipei au avut la dispoziție un număr de peste 20 de jucători dornici de a începe pregătirea alături de ˝Ripi˝ și de a munci din greu pentru a prinde lotul de 18-20 de fotbaliști care vor evolua pentru prima echipă în sezonul ce urmează.
Începând cu acest an competițional clubul va avea și echipa a doua, care va evolua în Campionatul Municipal și pentru care vor evolua jucători tineri și foarte tineri. Au fost prezenți la reunire și o serie de jucători cu valoare certă, care au evoluat în ligi superioare, noile achiziții urmând a fi anunțate în momentul conturării lotului și legitimării acestora. Numărul antrenamenelor săptămânale a fost mărit la 4 plus un joc (amical, oficial).
˝Am fost nevoiți să ne reunim repede pentru că avem doar 3 săptămâni la dispoziție pentru a pregăti partida din Cupa României, care este foarte importantă pentru noi. Mi-a plăcut cum s-au prezentat băieții, i-am văzut dornici de a se pregăti. Echipa se va întări cu o serie de jucători care au evoluat în ligi superioare, jucători valoroși, alături de care ne vom baza pe scheletul echipei din sezonul trecut. Au fost peste 20 de jucători la reunire, asta în condițiile în care Costândana și Popa sunt ușor accidentați iar Uzun, Petrișor și Cărpinișan au lipsit motivat. Mă bucură acest interes al jucătorilor, avem de unde alege pentru a contura lotul. Acum așteptăm să vedem cu cine vom juca în Cupă, privim cu încredere prezența în această competiție, am demonstrat că ne merităm locul acolo și cred că putem să ajungem și mai departe. Începând din acest sezon vom avea și echipa a doua. Acolo vor evolua juniori, jucători tineri și poate câțiva jucători mai în vârstă. Echipa va folosi aceleași metode de antrenament și va evolua în același sistem ca al echipei mari, pentru ca, în viitor, jucătorii ce vor fi aduși în lotul primei echipe să poată face cât mai ușor tranziția. Niciun jucător de la prima echipă nu va juca la echipa a doua˝, a declarat antrenorul echipei, Ovidiu Olariu.






















