Primul amical din noul sezon a adus și prima victorie pe care Ripensia Timișoara o obține împotriva divizionarei ˝C˝, Millenium Giarmata, după alte 4 confruntări directe în care milenarii s-au impus de 3 ori, ultima dispută încheindu-se la egalitate. Astfel, miercuri seara, fotbaliștii pregătiți de Radu Suciu și Ovidiu Olariu s-au impus cu 2-1 în fieful alb-albaștrilor, la capătul unui meci echilibrat în care galben-roșiii au avut însă acel plus de calitate în joc necesar pentru a câștiga.
Partida a început cu 15 minute întârziere din cauza unei furtuni zdravene, iar jucătorii ambelor formații arătau o poftă mare de fotbal. Au fost 20 de minute fără ocazii mari de poartă, cu cele două echipe împărțindu-și perioadele de ședere în jumătatea adversă. ˝Ripi˝ a fost prima care a marcat, deschizând scorul după o pasă de excepție expediată de Mogoș lui Radu, acesta din urmă depășindu-l pe goalkeeper-ul Gârlea și trimițând balonul în poarta goală. Deși nu a reușit să pună în pericol poarta lui Filip pe tot parcursul reprizei, trupa antrenată de Călin Cojocaru a reușit egalarea chiar înaintea pauzei, prin Țăranu, la o minge bîlbâită în apărarea noastră.
A doua repriză a adus multe modificări pentru ambele formații, jocul menținându-se însă la un nivel bun. Adrian Popa, ales de suporteri drept cel mai bun jucător al sezonului trecut, a reușit o fază de manual la 20 minute de la reluare, lăsând în urmă 2 adversari și trimițînd balonul cu stângul, din 18 metri, direct în vinclul porții adverse. Popa și Boghian au avut șansa dublării avantajului până la final, partida incheindu-se, până la urmă, cu victoria la limită a ripensiștilor.
Ripensia: Filip - Firuț, Hoța, Mureșan, Cărpinișan - Boangheș, Petrișor - Zsolley, Mogoș, Radu - Ungur. Au mai intrat Rădulescu - Uzun, Popa, Boghian, Duțu, Anagor, Mihai, Cârstoiu, Bagiu și Uță. Millenium: Gârlea - Mihalceanu, Furdean, Oneț, Dancia, Leucă, Bungău, Mihuța, Corlățeanu, Țăranu, Leucă, Călin. Mihai Marian, Zele, Gârba, Dobra, Kalanyos, Leonte, Zaluschi, Drăghici, Feraru.
Amicale puternice pentru galben-roșii Băieții noștri vor efectua mâine prima deplasare în afara județului de la reînființare, urmând a disputa un joc cu divizionara ˝D˝, Voința Lupac, sub lumina reflectoarelor. La fel ca și Ripensia Timișoara, Voința a cucerit, la începutul verii, faza județeana a Cupei României, urmând a evolua în primul tur al fazei naționale. De câțiva ani, la Lupac s-a pus bazele unei formații serioase, care anul acesta s-a clasat pe poziția secundă în liga a 4-a, ratând la mustață prezența în barajul pentru promovarea în liga a 3-a.
Mai jos, programul meciurilor din următoarea perioadă, cap de afiș fiind amicalul de sâmbăta viitoarea, împotriva prim-divizionarei ACS Poli. Partida va avea loc cu ocazia Zilelor Cartierului Fabric. vineri, 12.07, 19:30 (nocturna): Vointa Lupac - Ripensia miercuri, 17.07 - Cupa României - Turul 1 (nu se cunoaște adversarul) vineri, 19.07, 18:30: CS Ghiroda - Ripensia sambata, 20.07, 11:00: Ripensia - ACS Poli (Zilele cartierului Fabric) miercuri, 24.07, 18:30: Unirea Sânnicolau Mare - Ripensia sambata, 27.07, ?: Mamma Mia - Ripensia miercuri, 31.07 - Cupa (daca e cazul) sambata, 03.08, 11:00: Ripensia - CS Ghiroda miercuri, 07.08, 18:30: Ripensia - Unirea Sânnicolau Mare
ULTIMA ORĂ Din motive independente de noi, amicalul de mâine, de la Lupac, nu va mai avea loc. Încercăm să perfectăm un alt meci de pregătire in locul acestui joc.






















