Sâmbătă, începând cu ora 18, Ripensia va da piept cu ACS Poli în cel de-al treilea amical pe care cele două formații timișene îl dispută în ultimele 9 luni. Meciul dintre cele două reprezentante de marcă ale orașului va avea loc pe stadionul Electrica, urmând a se disputa cu ocazia serbării Zilelor Cartierului Fabric, una dintre zonele pline de istorie ale orașului, unde, odinioară, nume legendare precum Dobay, Ciolac sau Kotormany reușeau performanțe încă neegalate pentru fotbalul bănățean.
După două eșecuri pe final împotriva trupei de pe ˝Dan Păltinișanu˝, 1-3 și 0-1 în toamna anului trecut, ripensiștii vor încerca obținerea primului rezultat pozitiv contra echipei pregătite de Valentin Velcea. Cu siguranța nu va fi ușor, mai ales că roș-galbenii vor întâlni pentru întâia oară de la reînființare o echipă care evoluează în Liga 1, in cele două amicale din 2012 ACS Poli evoluând cel de-al doilea eșalon. Intrarea la stadion este liberă, toți iubitorii sportului fiind așteptați pentru a completa și în tribune spectacolul din teren.






















