Meci spectaculos între ˝Ripi˝ și Poli cu ocazia Zilelor Cartierului Fabric, încheiat cu victoria la limită, 3-2, a prim divizionarei pregătite de Valentin Velcea. Trupa de pe ˝Dan Păltinișanu˝ se impune astfel și în al treilea amical disputat împotriva Ripensiei, din nou însă la capătul unei dispute echilibrate, în care galben-roșiii au avut, pe lângă cele două reușite, numeroase ocazii de a marca.

Ripensiștii au fost cei care au început mai bine meciul, iar vreme de 20 minute jocul de pase devenit deja marcă înregistrată i-a ținut pe cei de la ACS departe de poarta noastră. Prima mare ocazie de gol i-a revenit lui Popa, lobul acestuia din marginea careului trecând milimetric pe lângă stâlpul din stângă porții apărate de Coca. A doua parte a primei reprize a aparținut oaspeților, care au reușit și deschiderea scorului prin Ruiz, la capătul unei faze frumoase. De menționat că ai noștri s-au confruntat cu probleme în centru apărării, absența lui Uzun și accidentarea lui Hoța din prima repriză obligându-i pe antrenori să-l introducă pe Duțu ca fundaș central, un mijlocaș defensiv tânăr, fără experiență pe postul de stopper. Egalarea a venit din corner, când Ruiz, într-un duel aerian cu Mureșan, a deviat în propria poartă mingea centrată de Cărpinișan.

ACS Poli a trecut din nou în avantaj după doar 2 minute, când Souleymane Keita a profitat de o eroare în bloc a apărării noastre. Partea a doua a fost începută mai bine de formația din Liga 1, care reușea desprinderea pe tabelă prin Jorge Ruiz, la 10 minute de la reluare. Încet-încet însă, roș-galbenii au reintrat în joc, purtând inițiativa până la finalul partidei. Purtătorul banderolei de căpitan, Mureșan, a redus din diferență din penalty, după ce Adrian Popa a fost faultat în careu, iar timp de alte 30 de minute ripensișii au pus presiune continuă la poartă adversarilor, Petrișor și Firuț ratând alte 2 ocazii uriașe de a restabili egalitatea. S-a încheiat însă 3-2 pentru ACS Poli, care a cucerit, astfel, simbolicul trofeu al primei ediții a Cupei Cartierului Fabric.

De menționat că înaintea fluierului de start, jucătorii celor două formații au afișat, pe un banner, mesajul ˝Unitate pentru Timișoara˝. Filip - Petrișor, Hoța, Mureșan, Cărpinișan - Boangheș, Briciu - Radu, Mogoș, Popa - Ungur. Au mai intrat Rădulescu, Duțu, Păscăleanu, Anagor, Zsollei și Firuț. ACS Poli: Coca, Belu, Bocșan, Petrovic, Dragu, Dalea, Popovici, Moldovan, Keita, Nanu, Ruiz. Au mai intrat Pap, Shusan, Covaci, Friedrich, Dragomir, Malik, Sabău, Balaure și Justin.

Almira
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Multidiet
Profal Industry
Signal