˝Ripi˝s-a impus cu scorul de 3-2 în prima deplasare extra-județeană, trecând la Ineu de formația CS, din localitate. Ripensia inregistrează astfel o nouă victorie în fața unei divizionare ˝C˝ în ultimul test dinaintea partidei de marți cu Muncitorul Reșița, din turul 3 al Cupei României. Ca de obicei, roș-galbenii au început mai bine jocul, iar Briciu deschidea scorul în minutul 5 după ce scăpa singur cu portarul advers. Popa dubla avantajul după alte 15 minute, la capătul unei superbe curse de 40 de metri pe partea stângă și totul părea că se îndreaptă spre o victorie la scor a băieților noștri.
Gazdele au reușit să echilibreze însă jocul și au restabilit egalitatea până la pauză în urma a două greșeli individuale în defensivă ripensistă. Al doilea mitan a consemnat debutul lui Olimpiu Ciobai în tricoul Ripensiei, fostul fundaș central de la Flacăra Făget urmând a fi legitimat în zilele care urmează. Experimentatul Costândana a fost urcat, la mijloc, aportul acestuia pe postul pe care s-a consacrat simțindu-se imediat. Timișorenii au forțat victoria iar răsplata a venit pe final, când Costândana a lobat o minge peste întreaga apărare adversă, iar Briciu l-a învins pentru a doua oară pe goalkeeper-ul Ineului, de această dată după o execuție de finețe cu capul.
Ripensia: Rădulescu - Firuț, Costândana, Mureșan, Mitrescu - Boangheș, Păscăleanu - Zsollei, Briciu, Popa - Ungur. Au mai intrat: Ciui - Cărpinișan, Ciobai, Radu și Uzun.
Remiză pentru Primavera împotriva juniorilor A de la ACS Poli Ripensiștii mici au obținut un nou rezultat bun in perioada jocurilor de pregătire, remizând, 0-0, împotriva juniorilor mari ai clubului ACS Poli, intr-un amical disputat ieri dimineața. Trupa antrenată de Cosmin Stan crește de la meci la meci, având toate premisele pentru un sezon reușit în Campionatul Municipal.
Prima repriza : Filip (prima echipă) - Liuba, Hota (prima echipă), Gaitin, Hozan - Petrisor (prima echipă), Nechifor (25' Ritter) - Simian, Mogos (prima echipă), Uta - Rusu A doua repriza : Filip - Moldoveanu, Petrisor, Hota, Pincotan - Uta, Farcas - Crivineantu, Mogos, Hozan - Rusu (65' Ordog)






















