Steaua Roșie Variaș s-a prezentat doar în 8 oameni la partida din această dimineață. După 5 minute de joc și un penalty transformat de Briciu, un jucător al oaspeților și portarul Robotin (foto) au hotărât că nu mai pot continua partida, astfel că arbitrul s-a văzut nevoit să fluiere finalul partidei și, automat, meciul s-a încheiat cu 3-0 pentru ˝Ripi˝, datorită forfait-ului adversarilor. Totuși, după plecarea adversarilor, ripensiștii au efectuat un joc școală de 2 reprize a câte 45 de minute. 

Ripensia rămâne așadar lider în seria I a Campionatului Județean, acumulând 12 puncte din tot atâtea posibile și este acum în așteptarea jocului de miercuri din Cupa României, când o altă echipă cu tradiție, UTA, va sosi la Timișoara pentru a se duela cu ai noștri în vederea obținerii unui loc în șaisprezecimile competiției. Astăzi, în prima etapă a ligii secunde, arădenii au cedat la Oradea în minutele de prelungiri, fiind învinși de FC Bihor cu 2-1 1, la capătul unei partide în care trupa pregătită de Eugen Trică a evoluat cu un om în minus pe teren mai bine de o repriză. Ripensia: Rădulescu – Petrișor, Ciobai, Uzun, Cărpinișan – Boangheș, Păscăleanu – Radu, Briciu, Popa – Anagor. Rezerve: Filip, Hoța, Duțu, Mureșan, Mogoș, Zsollei, Ungur. Variaș: Robotin – Iorghici, Calugaru, Munteanu, Tinici, Timoce, Marisescu, Bîlc.

Almira
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Multidiet
Profal Industry
Signal