Ripensia Timișoara a obținut o victorie importantă la Sânpetru Mare, în fața unei formații care acumula punctaj maxim în clasament până la ora jocului. Băieții noștri s-au impus cu 8-2, la capătul unei partide frumoase în care fair-play-ul a planat atât în teren cât și în afara lui, unde peste 100 de localnici au înfruntat vremea neprielnică de afară și au asistat la un spectacol sportiv autentic. Pentru ˝Ripi˝, au marcat Briciu (2), Păscăleanu (2), Anagor (2), Mureșan și Mogoș.
După accidentul de la Comloșu Mare, unde roș-galbenii au suferit prima înfrângere oficială de la reînființare la doar câteva zile de la succesul notabil înregistrat în Cupă împotriva UTA-ei, managerul Radu Suciu, aflat ieri la cea de-a 58-a aniversare a zilei de naștere, a trimis în teren un prim 11 identic cu cel din partida de marți cu Universitatea Cluj, iar băieții au dat semne încă din start că au trecut cu bine peste euforia calificării în optimile Cupei României.
Era minutul 5 când Adrian Popa schimba excelent direcția de pe stânga pe dreapta, găsindu-l pe Briciu în interiorul careului, decarul Ripensiei fructificând la prima ocazie. După o bară a lui Cărpinișan, Păscăleanu dubla avantajul încă din minutul 9, la capătul unei frumoase combinații de pase. După o perioadă în care gazdele au echilibrat puțin jocul, a urmat și golul 3, Anagor reluând cu latul în poarta goală la un șut trimis de Briciu și respins în față de Marțescu. Tot Anagor stabilea scorul la pauză, 4-0, după o minge recuperată de el la 40 de metri, trecută apoi pe la Mureșan și Briciu, ultimul centrând în fața porții unde nigerianul, venit în viteză, relua puternic, cu capul, în poarta adversă.
Păscăleanu, cu un șut frumos la colțul lung, majora scorul în minutul 58, iar Bătăneaț, din lovitură liberă și Ciornei, după un corner, reduceau din diferență pentru echipa locală. Ripensiștii reluau puternic ofensiva după golurile încasate, iar Mureșan, cu capul, făcea 6-2, din cornerul executat de Cărpinișan. Briciu reușea o acțiune de finețe în minutul 87, când se descotorosea de 2 adversari și îl servea pe Mogoș în fața porții, ultimul îndeplinind doar formalitatea finalizării.
Același Briciu încheia tabela în ultimul minut de joc, cu un șut lobat de la 23 de metri. Trebuie menționat faptul că, spre deosebire de jocul de la Comloșu Mare, când echipa a fost efectiv urmărită de ghinion, în jocul de ieri le-a ieșit totul alor noștri deși au avut în față un adversar poate mai puternic decât la înfrângerea suferită acum 2 etape. Și, pe deasupra, trebuie remarcat fair-play-ul gazdelor, care au practicat un fotbal plăcut, fără intervenții duse la extrem, luptând în teren până la final.
Plavii Delia: Marţescu – Ghinea, Ciornei, Galu (cpt.), Cioica, Dragomir, Petrean, Stanache, Bataneaţ, Botici, Ciui. A mai intrat Giurici. Pe bancă: Andrei, Varga, Bodnar, Nicolescu.
Ripensia: Rădulescu – Petrişor, Ciobai, Uzun (cpt.), Cărpinişan - Boangheş, Mureşan - Păşcăleanu, Briciu, Popa - Anagor. Au mai intrat Ungur, Mogoș, Duțu și Firuț. Pe bancă: Filip – Hoţa, Radu. Iată și rezultatele complete ale etapei: Variaș - Tricoul 3-0, Valcani - Glentoran Carani 3-2, Sânpetru Mare - Ripensia 2-8, Comloșu Mare - Dudeștii Vechi II 4-0, Mureșul Cenad - Unirea Grabaț 5-1, Dacia Cărpiniș - Avântul Periam 3-1, Becicherecu Mic II - AS Carani 9-1. Formația din Comloșu Mare continuă evoluțiile fără greșeală, menținându-se momentan pe prima treaptă a podiumului.






















