Patru înfrângeri la rând, în amicale, pentru ai noștri, care au cedat și ieri după-masă, 1-2 (0-2), cu formația clasată pe locul secund în liga a 4-a, CS Ghiroda. Golul ripensiștilor a fost reușit de Uță. Urmează prima deplasare peste graniță de la reînființare, vineri, de la ora 18 (ora României), la Mako. Oboseala acumulărilor fizice din ultima perioadă și-a făcut simțită prezența și în jocul cu CS Ghiroda, ripensiștii fiind departe de forma arătată în amicalul câștigat cu 3-0 împotriva trupei lui Miloș în urmă cu aproape 3 săptămâni.
Tehnicienii Ripensiei au oferit și de această dată minute bune tuturor jucătorilor din lot, semn că obiectivul principal al pregătirilor rămâne acela de crea un lot competitiv, nu doar un prim „11” valoros. Prima repriză a fost la discreția adversarilor, aceștia încheind cele 45 de minute cu un avantaj de 2 goluri, ambele reușite aparținând africanului Mediop, un jucător cu reale calități. În cea de-a doua parte, având în teren mai mulți fotbaliști cu experiență, roș-galbenii au echilibrat jocul, însă lipsa de prospețime a rămas vizibilă. Singura reușită i-a aparținut lui Uță, cu 10 minute înainte de final, la o bâlbâială în careul divizionarei „D”.
Ripensia: Rădulescu – Siminiceanu, Ciobai, Mureşan, Petrişor – Bagiu, Păscăleanu – Stancu, Ungur, Iţu – Berescu (30, Cebotari). A doua repriză: Ciui – Firuţ, Siminiceanu, Uzun, Cărpinişan – Duţu, Briciu – Anagor, Radu, Popa – Cebotari (75, Uţă).
Ghiroda: Mercescu (46, Toma) – Costescu, Gavriluţă (60, Gruber), Boangheş (65, Iambor), Ioan Popa, Dragodan (46, Bîrsan), C-tin Popa, Filimon (60, Bura), Pătraşcu (46, Rareş Mureşan), Baranyi (60, Andrei Marius), Mediop.
Vineri, la Mako, prima deplasare în străinătate Urmează un sfârșit de săptămână încărcat pentru „Ripi”, începând de vineri, la Mako, când băieții noștri vor trece granița pentru întâia oară de la reînființare, urmând a întâlni formația din oraș, trupă ce evoluează în liga a 4-a maghiară. Imediat după meci, echipa se va deplasa la Moneasa, pentru un mini-cantonament de weekend, iar săptămâna se va încheia la Sebiș, duminică, unde trupa de la Gara Mică va întâlni liderul din C5, Național, din localitate.
Succes pentru Ripensia Primavera în cel de-al doilea amical Într-o altă partidă disputată marți, Ripensia Primavera a trecut de Luceafărul Timișoara, scor 6-4, Nicolae Radu marcând 4 goluri pentru roș-galbeni. Celelalte 2 reușite le-au aparținut lui Uță și Ordog.
Primavera: Holca-Ritter, Cebotari, Lupulescu, Hozan - Nechifor, Stan - Șișu,Uță, Ițu-Ordog. Au mai jucat:Radu,Kiper,Luca. Trupa lui Cosmin Stan va susține alte două teste săptămâna aceasta, vineri, de la ora 16:30, la Sânmihaiu Român și sâmbătă, de la ora 16, cu LPS Banatul (juniori A), pe sinteticul de lângă arena „Dan Păltinișanu”.






















