După un start de retur dificil, cu o victorie obținută pe final în fieful celor de la 1 Iunie, mașinăria de goluri a Ripensiei a revenit, duminică, la turația obișnuită, roș-galbenii scuturând de 6 ori plasa la Periam. Un succes important pentru moralul jucătorilor, dublat de o evoluție convingătoare a băieților pregătiți de Radu Suciu și Ovidiu Olariu. O frumoasă dimineață de primăvară la Periam, cu mici, răcoritoare, stație de amplificare și o tribună plină. O organizare demnă de consemnat a unor gazde primitoare, poate cea mai plăcută deplasare a Ripensiei în acest sezon, alături de cea de la Cenad.

În teren însă fiecare și-a jucat șansa, iar ripensiștii, profitând în sfârșit de un teren bun, au deschis rapid scorul, prin golgheterul Briciu, care marca printr-un lob peste portarul Dobrici, după assist-ul lui Ungur. A fost o primă repriză în care gazdele au ieșit rareori din propria jumătate, iar „Ripi” a mai punctat de două ori, prin Briciu și Ciobai. Tot într-o singură direcție s-a jucat și în partea secundă, timișorenii marcând în alte 3 rânduri, prin Mureșan (´60), Radu (`77), cu un superb șut din afara careului la o așezare făcută de Berescu, și Briciu(´84), după o diagonală de efect trimisă de Petrișor.

După hat-trick-ul de duminică, decarul ripensist a ajuns la 27 de reușite în acest sezon. Pe bancă, în postura de rezervă, a luat loc golgheterul sezonului trecut, Adrian Boghian, care a revenit pentru o perioadă din Germania, urmând a se pregăti alături de trupa din Fabric.

Ripensia: Rădulescu – Petrișor, Cobai, Mureșan, Cărpinișan (Siminiceanu, ´69) – Duțu (Stancu,´55), Păscăleanu – Popa, Briciu, Radu – Ungur (Berescu ´55).

Rezerve: Ciui, Bagiu, Ința și Boghian. Avântul: Dobrici – Pârvan, Iuga, Bădulescu, Tuturean, Petric, Usvat, I. Filip, Vikos, Ologu, Condrea.  Au mai intrat Olariu și C. Filip. Rezerve: Zubescu, Muntean, Bode, Hulbăr, Recski. Sâmbătă, de la ora 11, după o pauză de 4 luni și jumătate, Ripensia va reveni acasă, pe Electrica, unde va primi vizita celor de la Pobeda II Dudeștii Vechi, într-o partidă contând pentru etapa a 18-a.

Rezultatele etapei a 17-a: Periam - Ripensia 0-6, Mama Mia II - Valcani 2-3, Cenad - Tricoul 5-2, Variaș - Grabaț 7-0, Cărpiniș - Gottlob 4-1, Comloșu Mare - Glentoran Carani 3-1, Pobeda II - AS Carani 2-2.

VEZI CLASAMENT  

Almira
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Multidiet
Profal Industry
Signal