Sâmbătă, în partida de campionat cu Mureșul Cenad, roș-galbenii au înregistrat cel de-al 3-lea succes cu 10-0 în acest sezon, oferind celor prezenți la stadion un spectacol agreabil. Cu 5 jocuri oficiale înainte de încheierea sezonului și mai puțin de o lună până la re-startul în faza județeană a Cupei României, staff-ul tehnic a perfectat o serie de meciuri amicale pentru a-i ține în priză pe băieți în vederea competiției KO.

Deși s-a folosit un prim „11” fără 6 dintre titularii obișnuiți, staff-ul tehnic oferind șanse și celor care au evoluat mai puțin în acest retur, acest lucru nu a fost vizibil, iar prima reușită a disputei a venit repede, în minutul 10, când căpitanul Mureșan, cu capul, a fructificat din centrarea trimisă de Siminiceanu.  

La câteva minute distanță s-a dublat avantajul, reușita venind din piciorul lui Ința, care a șutat la colțul lung, de la 17 metri, fără speranțe pentru portarul oaspeților. Wilhelm, fără îndoială cel mai periculos jucător al oaspeților, a avut ocazia reducerii din handicap pe contraatac, fiind însă deposedat de Ciobai tocmai în momentul execuției. A urmat reușita lui Solomon, la cornerul executat de Bagiu, iar cele două combatante întrau la cabine la scorul de 3-0 pentru gazde.

A doua parte a jocului avea să fie mai puțin fericită pentru Mureșul Cenad, ripensiștii marcând nu mai puțin de 7 goluri în cele 45 de minute, cea mai frumoasă reușită aparținându-i golgheterului Briciu, care a marcat din „foarfecă”, după centrarea venită de la Siminiceanu. Au mai înscris Ungur, Berescu, Anagor, Briciu, Cărpinișan și Cr. Radu (autogol).

În programul echipei au fost introduse 5 partide amicale, 2 dintre acestea urmând a se disputa săptămâna această, marți și miercuri. Mâine, echipa se va deplasa la Jimbolia, unde va întâlni o divizionară „D”, formația Marcel Băban, din localitate, iar miercuri, timișorenii vor fi prezenți la Reșița, urmând a întâlni Muncitorul Reșița, trupă ce evolează în liga a 3-a. Ripensia: Rădulescu – Siminiceanu, Ciobai, Solomon (Ungur, 46´), Cărpinișan – Bagiu (Duțu, ´46), Mureșan – Stancu, Ința (Anagor, ´46), Radu (Briciu, ´37)– Berescu. Pe bancă: Ciui, Petrișor, Popa. Mureșul: Ciobanu – Harcai (Fazecaș, ´67), Sumalan, Cr. Radu, Szatmari, Cosmin Radu, Rusu, Leucuța, Tabrea, Colompar, Wilhelm. Pe bancă: Toth, Cosan, Șerb.

Rezultatele etapei a 24-a: Ripensia - Cenad 10-0, AS Carani - Valcani 4-2, Pobeda II - Sânpetru Mare 9-5, Glentoran Carani - Gottlob 0-0, Tricoul - Comloșu Mare 4-2, Variaș - Cărpiniș 5-1, Periam - Mama Mia II 3-1. Unirea Grabaț a stat.

CLASAMENT

Etapa următoare: Valcani - Ripensia (sâmbătă, 17 mai, ora 18), Cărpiniș - Comloșu Mare, Mama Mia II - Pobeda II, Cenad - Periam, Glentoran Carani - Tricoul, Sânpetru Mare - Variaș. AS Carani stă.

Almira
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Multidiet
Profal Industry
Signal