Referitor la informatia aparuta in saptamanalul Fotbal Vest, privitoare la solicitarea de catre Clubul Electrica a sumei de 1000 de Euro pentru un meci disputat la Arena Electrica, facem urmatoarele precizari: 1. Am ales Baza Sportiva Electrica, pentru demararea activitatii la nivel sportiv, in anul 2012, datorita suportului uman si profesional oferit de Clubul Electrica, pe de o parte, si din considerente istorice, pe de alta parte. 2.
In cei doi ani de colaborare am fost beneficiarii unor conditii de instruire deosebite, fara de care performantele obtinute pana in acest moment n-ar fi fost posibile. 3. In urma intensificarii activitatii sportive la ambele cluburi, ne aflam in acest moment in situatia de a gasi modalitatile optime de colaborare, astfel incat cele doua entitati sa-si atinga obiectivele. Bineinteles ca, in acest context, au loc discutii, inclusiv vizand costurile generate de administrarea bazei sportive si impartirea lor intre cele doua cluburi, in functie de criterii clare si consimtite. Avansarea de orice sume in acest moment este prematura si nu poate crea decat animozitati, lucru nedorit de clubul nostru. 4.
FC Ripensia doreste sa-si continue activitatea in Cartierul Istoric Fabric si in sezonul urmator si suntem si vom fi recunoscatori Clubului Electrica daca acest lucru se va intampla si in viitor.






















