După cum și-a propus în momentul reînființării, Ripensia Timișoara nu dorește să se rezume doar asupra activităților sportive, dorind o implicare cât mai activă în viața socială și culturală. Astfel că, având în vedere notorietatea mondială a Festivalului de Jazz de la Gărâna, eveniment atât de îndrăgit de mii de timișoreni și melomani din toată țara, legendarul club timișorean nu avea cum să nu îmbrățișeze ideea unui parteneriat cu un brand care, de 18 ani, tranformă Poiana Lupului, în fiecare vară, într-un loc de poveste. Pentru început, parteneriatul presupune promovarea reciprocă a valorilor culturale și sportive reprezentate de cele două entități.
Cu toate dificultățile întâmpinate de-a lungul anilor, festivalul s-a desfășurat, an de an, începând din 1997, iar anul acesta, în iulie, își serbează majoratul, ajungând la cea de-a 18-a ediție. De-a lungul celor 17 ediții, la Gărâna, au cântat un număr impresionant de vedete ale jazz-ului mondial, precum și artiștii români consacrați ai genului.
În acest an, festivalul de la Gărâna își va întâmpina iubitorii cu noi nume importante din jazz-ul mondial, enumerând, printre alții, The Crimson Project (King Crimson), Adam Baldych Imaginary Quartet sau Mike Stern & Bill Evan ft. Dennis Chambers & Tom Kennedy. Evenimentul va avea loc în perioada 10-13 iulie, iar în seara de duminică, după terminarea concertelor, cei prezenți se vor putea delecta privind, pe un ecran gigant, finala Campionatului Mondial de Fotbal. De asemenea, în cadrul festivalului vor avea loc expoziții foto, expoziții de pictură, lansări de carte și alte manifestări adiacente. Începând de săptămâna viitoare, pe site-ul nostru, artiștii ce vor urca în iulie pe scena din Poiana Lupului, vor fi prezentați, pe rând, în detaliu. 






















