Sâmbătă, 9 august, Ripensia Timișoara va porni la drum în cel de-al treilea sezon de la reînființare, urmând a primi vizita formației CS Giroc în primul duel al roș-galbenilor în eșalonul al 4-lea. Partida va fi găzduită de terenul 1 al Complexului Sportiv Dan Păltinișanu, noua casă a Ripensiei în acest an competițional. După încă o săptămână însă, urmează o primă deplasare de foc, pe stadionul Știința, acolo unde ai noștri vor da piept cu ASU Poli, vicecampioana ediție trecute a Diviziei D.

PROGRAM MECIURI RIPENSIA PROGRAM DIVIZIA D TIMIȘ „Ripi” va susține mâine ultimele două teste ale perioadei de pregătire, la Caransebeș, de la ora 11, probabil cu prima garnitură, iar după-masa, de la ora 18:30, pe Tehnomet, cu Ghiroda, partidă în care vor evolua cei care au jucat mai puțin sau deloc în primul meci al zilei. Mai jos, formulele folosite în ultimele 3 amicale disputate...

CS Ghiroda - Ripensia 2 – 1 (1 – 0) Vineri, 25.07.2014, ora 18:00 Teren Ghiroda A marcat: Uță Ciui - Hozan (60' Lupulescu) (80' Luca), Firuț, Ciobai (60' Uzun), Luca (80' Hozan) - Stoi (30' Ința) - Stancu (35' Roman) (75' Stancu), Popa (60' Briciu), Ința (35' Stancu) (75', Uță), Uță (75' Roman) - Radu (60' Barburescu)

Progresul Pecica – Ripensia 1 -1 (0 – 1) Sambata, 26.07.2014, ora 11:00 Teren Pecica A marcat: Briciu Rădulescu - Petrișor, Ciobai, Uzun, Cărpinișan (eliminat - 30' Ciobai) - Nechifor, Păscăleanu - Mediop, Ungur, Briciu - Barburescu Din minutul 30: Rădulescu - Petrișor, Ciobai, Uzun, Solomon (85' Firuț), Păscăleanu - Nechifor (80' Ința) - Mediop, Ungur (55' Briciu) (60' Radu) (85' Stancu), Briciu (eliminat - 60' Popa) - Barburescu (85' Radu)

Millenium Giarmata – Ripensia 0 - 0 Marti, 29.07.2014, ora 18:00 Teren Giarmata Ciui - Petrișor (65' Luca), Ciobai (70' Firuț), Uzun (70' Ciobai), Solomon, Păscăleanu (46' Cărpinișan) - Mediop (60' Radu). Ința (46' Păscăleanu), Briciu (75' Popa), Ungur (46' Popa) (75' Stancu) - Berescu (46' Barburescu).

Foto: Barburescu, în amicalul câștigat de „Ripi”, 4-3, în fața formației Mama Mia Becicherecu Mic

Almira
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Multidiet
Profal Industry
Signal