După ce a realizat scorul campionatului în etapa precedentă, trecând de Progresul Gătaia cu 13-0, Ripensia se pregătește de a doua dispută consecutivă pe teren propriu, Auto urmând a fi adversarul roș-galbenilor din partida ce va avea loc la Terenul 1 de lângă stadionul Dan Păltinișanu, sâmbătă, de la ora 11, în cadrul etapei a 10-a a ligii a 4-a timișene.

La finalul rundei încheiate la sfârșitul săptămânii trecute, „Ripi” a urcat pe poziția secundă a clasamentului, profitând de înfrângerea Voinței Mașloc la Dumbrăvița, în timp ce fruntașa ASU deține în continuare fotoliul de lider, cu 25 de puncte, la 3 lungimi distanță față de formația noastră. Auto Timișoara, unul dintre cluburile de tradiție ale orașului, nu se descurcă prea bine în debutul noului sezon, deținând momentan „lanterna”, cu doar un singur punct adunat. Față de etapa precedentă, managerul Radu Suciu va putea conta pe serviciile lui Dan Rațiu, care revine după suspendarea ispășită după  eliminarea din meciul de Cupă cu Variașul, în timp ce Berescu va mai lipsi de pe gazon aproximativ 2 săptămâni. De asemenea, Bogdan Ința și Claudiu Zdrîncu sunt accidentați pentru o perioadă mai lungă, cei doi urmând a reveni în programul echipei abia din returul campionatului.  

Adi Popa, noul căpitan!

adi-popa-ripensia

După despărțirea de Călin Uzun, fostul căpitan al Ripensiei trecând la CS Ghiroda, noul purtător al banderolei a devenit Adrian Popa (foto: 7.09.2012, Ripensia - Luceafărul), cel care este alături de „Ripi” încă de la primul antrenament care a avut loc la începutul verii lui 2012. Îl felicităm și urăm mult succes în noul rol care i-a fost atribuit în cadrul echipei!   Rezultatele etapei a 9-a: Ripensia - Gătaia 13-0, Auto - CS Ghiroda 0-3, AS Murani - AS Peciu Nou 4-3, Jimbolia - Făget 4-0, Dumbrăvița - Mașloc 2-1, CFR - Orțișoara 0-1, Șag - Sânnicolau Mare 4-2, Racovția - ASU 1-5, Dudeștii Vechi - Giroc 2-1.

VEZI CLASAMENT

Etapa a 10-a: Ripensia - Auto (sâmbătă, 4.10, ora 11), Gătaia - Giroc, ASU - Dudeștii Vechi, Sânnicolau Mare - Racovița, Orțișoara - Șag, Mașloc - CFR, Făget - Dumbrăvița, Peciu Nou - Jimbolia, Ghiroda - Murani.  

Ședință foto la arena Tehnomet

IMG_8848

Marți, la sfârșitul antrenamentului, băieții au îmbrăcat echipamentul de joc pentru fotografia de grup și pozele individuale pentru sezonul 2014-2015, imagini ce pot fi admirate accesând link-ul de mai jos.

VEZI POZE

Săptămână fără joc pentru Primavera

Datorită forfait-ului celor de la Agronomia, Ripensia Primavera a rămas fără joc în această săptămână, tinerii roș-galbeni urmând a câștiga partida, cel mai probabil, la masa verde. Băieții lui Cosmin Stan vor avea însă parte de joc la începutul săptămânii următoare, urmând a se deplasa luni, de la ora 16, pe terenul celor de la Srbianca. Partida se va juca pe stadionul din Chișoda.

Almira
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Multidiet
Profal Industry
Signal