După o serie de rezultate negative obținute împotriva unor adversare din eșaloanele 3 și 4, ˝Ripi˝ și-a demonstrat valoarea în cel mai important amical al perioadei de pregătire. Trupa pregătită de Suciu și Olariu s-a impus clar, cu scorul de 4-1, împotriva echipei ASU Politehnica, la finele unei partide dominate autoritar de galben-roșii. Ripensia a preluat inițiativa încă de la fluierul de start, practicând un joc de posesie și dominând jocul. Golul a venit însă de partea cealaltă, în minutul 18, când la o fază fixă care nu anunța nimic, Marchiș a deschis scorul pentru alb-violeți.
Ai noștri au continuat să preseze poarta adversă și, în minutul 45, Boghian a obținut un penalty care a încins puțin spiritele în tabăra adversă, aceștia acuzând decizia centralului. Adrian Popa a marcat fără emoții și s-a încheiat 1-1 la pauză.
Boghian, de neoprit Al doilea mitan a fost început în forță de ˝Ripi˝ și, în minutul 52, Nichitean a îndeplinit doar o formalitate după assist-ul venit de la Boghian, în urma unei frumoase incursiuni pe partea stângă. Același Boghian avea să încheie conturile în minutele 70 și 73 după două finalizări demne de un atacant de rasă. Astfel, ˝Boghi˝ și-a pus amprenta la toate cele 4 reușite ale Ripensiei.
S-a încheiat 4-1 într-un amical puțin mai special pentru sportul timișorean. Mai departe, rămâne speranța ca într-o bună zi, sperăm noi cât mai apropiată, cele două formații să se reîntâlnească într-o confruntare de prima ligă, acolo unde le este locul.
ASU Poli (antrenor Antonio Foale): Șerban (cpt.) – Mărănescu, Obrejan, Radu, Lazăr – Radovancovici, Bota, Rotariu, Marchiș – Băcilă, Nicolaie. Au mai intrat: Munteanu – Szabo, Lațchici, Otiman. Ripensia Timișoara (manager Radu Suciu): Iacob – Hoța, Rumega, Mureșan, Petrișor – Năvală, Nicolin, Costândana (cpt.), Popa – Nichitean, Boghian. Au mai intrat: Mercescu – Mogoș, Gaitin, Indrici, Melcioiu, Radu, Bungău, Rudăreanu, Mihai, Chevereșan. În contiunarea, Ripensia va mai susține mâine (miercuri) un meci de pregătire împotriva Frontierei Timișoara (Campionatul Municipal), partidă în care vor fi folosiți cei care nu au evoluat sau au jucat mai puțin în această după-amiază. Meciul va avea loc pe stadionul ˝Electrica˝, cu începere de la ora 18.
Debutul oficial, pe 7 septembrie Ripi va debuta oficial vineri, 7 septembrie, când va întâlni, pe teren propriu, Luceafărul Timișoara. Ora disputării jocului nu a fost stabilită momentan.
Click aici pentru a viziona o frumoasă galerie foto pe blog-ul colaboratorului nostru, Cosmin Dan.