La Editura Cetatea de Scaun din Târgoviște a apărut, anul trecut, volumul ”Generalul Gabriel Marinescu. Între lege și fărădelege”, scris de Aurelian Chistol. Gabriel Marinescu (cunoscut și drept Gavrilă Marinescu) a îndeplinit mai multe funcții importante în anii ’30. A fost prefect al Poliției Capitalei, subsecretar de stat și ministru la Ministerul de Interne, ministru al Ordinii Publice.

Membru al camarilei regale a lui Carol al II-lea, Marinescu își va găsi sfârșitul asasinat de legionari în celebrul măcel de la închisoarea Jilava, din ”Noaptea Sf. Bartolomeu”, 26/27 noiembrie 1940. Avea 54 de ani. El a fost și una dintre figurile emblematice ale fotbalului românesc în acei ani. A fost președinte la Venus și chiar, între 1939-1940, al Federaţiei Române de Football-Asociaţie (FRFA)!

În Capitolul IV al cărții la care am făcut referire, capitol intitulat ”Om de sport şi iniţiator al unor lucrări de interes public”, se dezvăluie că Marinescu a fost, grație poziției sale extrem de influente atât la nivel politic cât și fotbalistic (era supranumit ”Împăratul”), președinte de onoare la mai multe cluburi de fotbal. Printre ele, la… Ripensia. Adică la cea mai mare rivală a Venusului său!

Almira
Lagradia
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Restart Energy
Multidiet
Multidiet
Multidiet
Profal Industry
Signal