„Ripi” s-a impus la scor și în fieful penultimei clasate, AS Peciu Nou, triumfând cu scorul de 3-0, joi, în cadrul etapei a 24-a, rundă disputată în devans datorită Sărbătorilor Pascale, care au loc în acest sfârșit de săptămână. O victorie obținută mai greu decât era de așteptat, toate cele 3 reușite venind după pauză, însă alte 3 puncte adunate la zestrea de 20 de victorii și 2 remize, care îi menține pe roș-galbeni pe poziția secundă, în continuare la 6 puncte distanță de liderul ASU Poli și cu un avans considerabil, de 12 puncte, față de ocupanta locului 3, CS Ghiroda, următorul adversar al formației noastre.
A fost o primă repriză modestă, cu Ripensia la controlul jocului, însă fără ocazii mari de poartă până în minutul 44, când Mediop îl lua la țintă pe portarul gazdelor din numai 3 metri. În rest, multe șuturi spre poarta goalkeeperului Popa, majoritatea necadrate.
Repriză secundă a adus însă descătușarea roș-galbenilor, care au început în forță și, până la deschiderea scorului, în minutul 65, au atacat în valuri poarta adversă. Toma, din lovitură liberă de la peste 20 de metri, aproape de vinclu, a fost cel care a spart gheața în partida la Peciu Nou. A urmat o nouă ratare a la Mediop, apoi Ungureanu, cu reușita partidei, un șut de la 25 de metri, dubla avantajul Ripensiei.
Tabela a fost închisă de Mediop, cu 10 minute înainte de final. Etapa următoare, acasă, pe „Ciarda Roșie”, „Ripi” va primi vizita Ghirodei, ocupanta locului 3, trupă ce a obținut rezultate bune în această primă parte a returului Diviziei „D”. Ripensia (antrenor Cosmin Stan): Rădulescu – Popa (C), Ciobai, Solomon, Toma – Păscăleanu, Zaluschi – Mediop, Ungureanu, Rațiu – Briciu. Au mai intrat Barburescu, Stoi, Stancu și Luca. Pe bancă: Carlaonț, Francescu, Nohai. AS Peciu Nou: Popa – Teslariu, Tudor Andrei, Ilea, Handrache, Ciumacenco – Mureșan, Ismail, Denis Bud, Cornel Bud, Hoța. Au mai intrat: Bărbosu, Rus, Hanceriuc și Dorobanțu.
Etapa a 24-a: Pobeda Dudeștii Vechi - Progresul Racovița 2-4, CS Giroc - Timișul Șag 1-10, ASU Politehnica - CFR 4-1, Unirea Sânnicolau Mare - CS Dumbrăvița 2-0, Cocoșul Orțișoara - Marcel Băban Jimbolia 1-0, Voința Mașloc - AS Murani 1-0, Progresul Gătaia - CS Ghiroda 1-2, Arsenal Flacăra Făget - Auto 3-5.
Etapa a 25-a (17-19 aprilie): Ripensia - CS Ghiroda (18.04, ora 11, Arena „Ciarda Roșie), Pobeda Dudeștii Vechi - Progresul Gătaia, Progresul Racovița - CS Giroc, Timișul Șag - ASU Politehnica, CFR - Unirea Sânnicolau Mare, ACS Dumbrăvița - Cocoșul Orțișoara, Marcel Băban Jimbolia - Voința Mașloc, AS Murani - Arsenal Flacăra Făget, Auto - AS Peciu Nou.