Trei Campionate Europene și toate trei câștigate de tricolori! Naționala României de minifotbal a cucerit în acest weekend cel de-al treilea titlu continental din tot atâtea posibile, reușind să se impună în turneul final disputat la Chișinău, la finele unei competiții extrem de echilibrate. Având în componență 5 timișoreni (foto, după aterizarea pe aeroportul Traian Vuia, din Timișoara), selecționerul Tiberiu Lajos, care este și Membru Asociat al FC Ripensia, împreună cu cei 4 jucători de la MAV-Glissando, ripensiștii Costândana și Nicolin, portarul Popa, căpitanul selecționatei noastre, și atacantul Ovidiu Vâlceanu, naționala României a pornit la drum cu gândul de a apăra titlul cucerit cu un an în urmă.
Ai noștri au început bine competiția, trecând cu 5-0 de selecționata Ciprului, în prima dispută din faza grupelor, ca apoi să treacă 3-1 de Israel și să remizeze, 2-2, cu naționala Croației. Totuși, România nu a convins însă în faza grupelor, jocul colectiv suferind pe alocuri. În acest sens, tricolorii aveau la dispoziție o singură noapte, ca sfetnic bun, pentru a strânge rândurile și a etala un joc demn de o campioană europeană în fazele eliminatorii. Și au izbutit! Duminică, primul pas a fost făcut în sferturi, împotriva formației gazdă, Moldova. Deși băieții noștri au controlat partida, s-au văzut conduși cu 1-0 de către selecționata țării vecine, având împotrivă și un arbitraj ostil. Știind că singura șansă rămâne jocul de posesie, marcă înregistrată, aceștia au rămas concentrați și s-au impus până la final cu scorul de 2-1.
Semifinala urma să fie una și mai dificilă, adversara fiind tocmai finalista de anul trecut, Cehia, formație care ne-a dominat atunci autoritar, reușind să ne impunem la loviturile de departajare.
De această dată însă, românii au controlat partida, impunându-se, din nou, cu scorul de 2-1, prestația defensivă a lui Nicu Costândana, precum și intervențiile portarului Popa fiind demne de apreciat. A urmat marea finală, adversară fiind naționala Muntenegrului, singura formația care reușise victorii în toate meciurile disputate până atunci. Pantelimon și Vintilă au marcat golurile marii victorii, tricolorii reușind să se impună cu scorul preferat, 2-1, reușind să aducă, din nou, trofeul acasă. Bravo, băieți! Respect!