Vineri, 20 aprilie, în runda cu numărul 30, pe arena Ciarda Roşie a poposit ocupanta locului secund, AFC Hermannstadt. Gruparea sibiană a venit la Timişoara în vârf de formă, după cinci victorii la rând în campionat şi după un succes obţinut în prima manşă a semifinalei de Cupa României, pe care a disputat-o împotriva prim-divizionare conjudeţene Gaz Metan Mediaş.

Iată însă şi cele două garnituri trimise în teren de tehnicienii celor două formaţii...

Ripensia (antrenor Ciprian Urican): Rădulescu – A. Popa (cpt.), Bocşan, Apro, C. Toma – L. Tudor, Mânecan – Mediop, Bobină, Dumiter – Bădăuţă (’46, Zurbagiu).

Hermannstadt (antrenor Alexandru Pelici): Căbuz – Stancu, Crişan, Stoica, Coman – Herghelegiu (’46, Petrescu), Danci (’66, Curtean), Boboc, Tătar (cpt.) (’76, Blănaru) – Neagu, B. Rusu.

Partida a început cu Ripensia mai prezentă în jumătatea adversă de teren. În minutul 7, Dumiter a fost blocat în careu în momentul şutului, iar 120 de secunde mai târziu centrarea lui Adrian Popa a fost respinsă din marginea careului mic în corner. La mijlocul reprizei, Mediop a avut două ţâşniri spre poarta adversă, însă a fost blocat de către fundaşii sibieni.

În partea secundă, roş-galbenii au periclitat mai rar poarta lui Căbuz, în timp ce vizitatorii şi-au arătat „colţii”. În minutul 70, atacantul Bogdan Rusu a izbutit să înscrie, cu o lovitură de cap, după o minge trimisă în careu de către Curtean, s-a făcut 0-1. Trei minute mai târziu, după o centrare din stânga a lui Călin Toma, Mediop a lovit mingea cu capul, dar balonul a trecut peste transversală.

Până la final, sibienii mai puteau puncta, dar mingea trimisă de fostul nostru jucător, Blănaru, spre poarta goală, a fost oprită din drumul ei de către Laurenţiu Tudor.

Până la urmă, duelul dintre atacul ripensist, al treilea ca eficacitate în eşalonul doi (înaintea etapei), şi cea mai bună defensivă a campionatului (cu doar 11 goluri primite), cea sibiană, s-a încheiat cu succesul celei din urmă. Partida s-a disputat însă într-o pronunţată notă de echilibru.

Pentru băieţii noştri e primul joc din acest an în care nu au reuşit să marcheze. Precedentul s-a consemnat în etapa cu numărul 19, pe 24 noiembrie 2017, când au cedat în deplasarea de la Ştiinţa Miroslava cu scorul de 3-0.

Ciprian Urican: „Un rezultat de egalitate ar fi fost echitabil”

După meci, antrenorul Ciprian Urican a fost mulţumit de evoluţia elevilor săi: „Îi felicit pe adversari pentru victorie. Consider însă că un rezultat de egalitate era echitabil. Noi am avut mai multe situaţii de poartă, însă diferenţa a fost făcută de valoarea jucătorilor sibieni. Mai avem de lucrat, dar i-am felicit pe elevii mei pentru că am practicat un joc aproape de ceea ce îmi doresc. Important e să creştem de la joc, la joc. Şi cred că asta am făcut. După victoria de la Mioveni, am demonstrat că jucăm fotbal şi în partida cu Hermannstadt. Când vom elimina şi micile greşeli, vom fi o echipă greu de bătut!”.

În etapa viitoare, a 31-a, ce va fi intermediară, Ripensia va juca la mijloc de săptămână în deplasare. Miercuri, 25 aprilie, de la ora 11.00, roş-galbenii vor înfrunta CS Baloteşti.

Almira
Lagradia
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Restart Energy
Multidiet
Multidiet
Multidiet
Profal Industry
Signal